George Ţărnea

(Reflex 13)

În ochii tăi mă vindec
şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia, 
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile,
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilat.

Octavian Paler

                 
Poem de iarnă

Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească
iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească
iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele
din cuvântul târziu.

Ana Blandiana

Hotarul

Caut începutul răului
Cum căutam în copilărie marginile ploii.
Alergam din toate puterile să găsesc
Locul în care
Să mă aşez pe pământ să contemplu
De-o parte ploaia, de-o parte neploaia.
Dar întotdeauna ploaia-nceta înainte
De a-i descoperi hotarele
Şi reîncepea înainte
De-a şti până unde-i seninul.
Degeaba am crescut.
Din toate puterile
Alerg şi acum să găsesc locul unde
Să mă aşez pe pământ să contemplu
Linia care desparte răul de bine.
Dar întotdeauna răul încetează înainte
De a-i descoperi hotarul
Şi reîncepe-nainte
De-a şti până unde e binele.
Eu caut începutul răului
Pe acest pământ
Înnorat şi-nsorit
Rând pe rând.

Nichita Stănescu

Arbore invers

Arbore invers, cu rădăcinile-n vânt,
cu tălpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingând
anotimpurile anului.
Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbură-adâncă
în care dorm urşii cu capul în jos, în zadar
spre-un cer de pământ vrând s-ajungă.

Mereu cu creierul gol, cu ideile
răsfirate ca pe-un deal pomii rotaţi,
dus în nori, în scânteile
celor neluminaţi.
Văzut ca în apă, mereu,
şi foşnind de un vânt de pământ,
cu rădăcinile înfipte în curcubeu
şi-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am rămas, rupt din sferă
cu sfera aceasta aidoma, geamănă...
Şi totul îmi pare ştiut, dar nimica
din ce ştiu cu ce este nu se aseamănă.

Leonida Lari

Romanţă

Voi mai arde oare între lut şi stea?
Vei mai şti ce gânduri trec prin mintea mea?

Voi mai plânge-n frunze toamna ce-a plecat?
Vei mai crede oare că nu te-am uitat?

Cade-amurg cu alte ceţuri şi cu ploi, 
Ce-a fost ieri nu are cale înapoi,

Alta este raza frânta între nori,
Căci nimic pe lume nu-i de două ori.

Valul vieţii scoate luntrea-mi din delir-
N-am s-aştept în noapte ca un trandafir.

N-ai s-auzi alături ce-ai rănit uşor:
Pasul meu în tremur, versu-mi vestitor,

De pe-acum ne-acopăr zile, nopţi, trăiri,
Amintiri şi frunze, frunze şi-amintiri...