Un rug al toamnei
...Treceam pe-aleia toamnei, singuratec -
Căutându-mi, poate, ultimul popas -
Pe un covor de sânge şi jăratec
Foşnind metalic - mătăsos sub pas.
Şi nu mai ştiu, dar parc-aveam o teamă
Şi-o strângere de inimă aveam,
Că-n pasul meu calc inimi de aramă
Nu frunze moarte-n pasul meu destram.
Castani pleşuvi - imense candelabre -
Scheletici orchestrau fără făclii
Amenintând cu viziuni macabre
Ca spăngile sculate-n panoplii.
Era pe-atunci o linişte de stampă
Netulburată, doar din timp în timp
De cate-un ţurţur greu prelins din lampă,
De cate-o frunză arsă ca un limb...
Melancolii trecute, vreţi voi, oare,
Să mă mai plec, ca frunzele sub pas,
Să mai jelesc cu toamna trecătoare
Paragina splendorii ce-a rămas?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu