Ucide tot ce nu e al tău
căci te-ai născut gol
ca aerul, ca somnul.
Tu nu poţi respira
atâta glorie.
Pădurile din jur
nu-ţi pot încăpea în oase
şi chiar dacă ţi-ai sprijini
ochii pe mări,
nu le-ai putea, albastre,
adânci în orbite.
În fiecare clipă ce vine
marea a fost demult,
prea demult,
aproape că nici n-a existat,
iar tu esti mai gol,
mai gol- îţi spun-,
decât o amintire fără stăpân.
Doar ochii,
ochii nebuni
mai tin minte.
Ei desenează pe timp
arar, arar,
aidoma păianjenului
pe-a cărui pânză
s-a sinucis
ziua de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu