Poesis - celui vechi
Rotunda poezie a cerului bălţat,
când soarele ajunge la calea jumătate,
când râul lung se-ntinde în albie pe spate,
târziu, când pâcle triste de clopote se bat.
Mai e o poezie a locurilor vechi,
unde răsfrângeam vremea, ca stelele de unde
ruini îmbrăţişate de iederă, pe unde
nechează lung colunii cu luna la urechi.
Femeile în care ne-am iscodit un trup,
lumina îndulcită în boabele de struguri,
miresmele muntoase, aromele din muguri,
şi zumzetul din sânge şi vuietul din stup...
Poetica plecării prin şesul rourat
şi-a coarnelor de bour egală arcuire,
în coapsele ţărânii trecând cu tânguire
păşind senin văzduhul cu prag înourat.
Năluca poeziei albeşte la fereşti
şi ne rămâne zarea muşcată de furtună,
cu apele spumate, prin care mai răsună
sirenele de care zadarnic te fereşti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu