De ce mi-s munţii-aşa de dragi,
împărăţia lor de stâncă,
cu brâie verzi de brazi şi fagi,
cu mări de linişte adâncă ?
Pesemne piscurile lor
izbindu-se de zări albastre
îmi răscolesc adâncul dor
de înălţimi, al vremii noastre...
Şi-apoi, prin codri mărginaşi
mă cheamă orice primăvară,
alte paseri-ceteraşi,
atâtea doine de izvoară !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu