Se afișează postările cu eticheta Alexandre Desplat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alexandre Desplat. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Dominic Stanca


Ca o linişte grea

Ca o linişte grea între noi amintirea
şi câte flori adormite prin spini!
Acum peste toate îşi poartă privirea
un cer fără lacrimi şi fără lumini.

Ca un leneş tărâm între noi al tău nume -
un lac singuratic, plin de tăceri,
cum niciun ochi nu se întoarce spre lume
şi nicio-ntrebare înspre ziua de ieri.

Ci paşii mei trec pentru ultima oară -
pentru ultima oară castanele cad,
cu şuier albastru amurgul coboară
şi braţele verzi ale luncii recad.


duminică, 13 martie 2011

Valeriu DG Barbu


Obsesia...albastru

Atât de albastre sunt cuvintele
nu-ţi poţi închipui altfel, nu-i aşa?
nu te mai saturi, iei lucruri din cale şi
le albăstreşti, nu-ţi pasă
de luminile alb sidef, de aurul dimineţilor,
de ritmatul verde,
noaptea coborî într-o capcană de sticlă, visând

ce te-ai face dacă ar fi totul albastru
tu, lumea, până şi...aerul
cum ai şti că-i astfel, ţinând culorile
într-un punct pe care
nu vei şti să-l creşti?
Ai crede că trăieşti într-un strop de cerneală?
...că tu eşti seva...

ziua colinzi, în jurul capcanei, rostogolind-o
încă un arc de apus, răsărit, apus...

...dintr-o pată oarecare ai înălţat un cer
dintr-un ochi, o lume şi nu ştii...
...lacrima unde ai strunjit trecut
nu va fi soclu...iminentei clipe
azi poţi face orice, dar numai azi,
mâine...te vei filtra prin alte culori...



duminică, 5 decembrie 2010

Ana Blandiana


Frumuseţea mea îmi face rău

Frumuseţea mea îmi face rău,
Mai necunoscută decât luna
Trecând din oglindă-n oglindă,
Din apă în apă,
Icoană întruna,
Fără sa se desprindă,
Dar fără să-ncapă
Întreagă în somn.
Trecând din lume-ntr-altă lume
Ca şi cum
Aş fi tot eu
Dar mai de fum,
Anume
Ca să rămân icoană
Totdeauna,
Inexistentă ca în apă luna.


marți, 2 noiembrie 2010

Radu Gyr


Amurg

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las,
tot ce-am cules şi n-a rămas,
tot ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să-mi ţes
şi la o margine de şes
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres,
le-aş face acum iconostas
şi-aş bea cu sete, tot mai des,

pe orice drum, la orice pas,
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.