Bruma
Frunza să curgă, să ne îngroape...
Stinse fie-mi în minte
urmele noastre imaginare.
Tu te vei destrăma
mai întâi în silabe,
apoi în consoane şoptite,
apoi în vocale amare...
Galben încenuşat, vino degrabă !
Gata. E vremea.
Nimic nu mai pot amâna.
Şterge culoarea violentă a verii,
sugrumă-i tremurul, hohotul, patima
Cu palida mână a ta.
Apoi vino tu, brumă
şi puneţi unghia
rece, sticloasă
aici unde bate pulsul,
pe vena asta fierbinte,
vie,
Şi haide, apasă odată !
