Se afișează postările cu eticheta J.S.Y.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta J.S.Y.. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Nina Cassian


In nuce

Şi dacă n-am văzut ieri curcubeul
de care vorbeşte toată lumea
- cică fiecare culoare în parte
era alcătuită, la rândul ei, din şapte culori,
era un curcubeu compus din curcubee,
un spectacol de analize şi sinteze
ca după o lungă foame de absolut -
şi dacă n-am să mai văd niciodată
un astfel de curcubeu, sau altele,
eu n-am să mă întristez.
Oricum, nu mai vreau să-mi frec ochii
de frumuseţea lumii,
oricum mă zgârâie lumina, descompusă sau nu,
oricum fenomenele îşi exercită atracţia
dincolo de mine.

Şi dacă nu-mi reuşeşte nemişcarea totală,
oricum,
mă mişc într-un sâmbure.


sâmbătă, 28 august 2010

Radu Gyr


Rondelul unor crizanteme

Și maci și garoafe s-au stins,
primeşte să-ţi dau crizanteme.
Le-am smuls de pe-un ţărm fără vreme,
le-am rupt dintr-un cer necuprins.

Cu şoaptă ce cântă şi geme
din raiul pierdut le-am desprins.
Şi maci şi garoafe s-au stins,
primeşte să-ţi dau crizanteme.

N-au zâmbet de vechi diademe,
dar poate pe ele mi-am nins
zăpezile mele supreme.
Primeşte să-ţi dau crizanteme,
şi maci şi garoafe s-au stins.