Se afișează postările cu eticheta Ludovico Einaudi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ludovico Einaudi. Afișați toate postările

marți, 31 ianuarie 2012

Radu Gyr


Sărutul

Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul
ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,
nu ştim de strânge-n cupa lui rotundă
sfârşitul unui cer sau începutul.

Adânci milenii poate ne inundă,
poate-n genuni ni se dizolvă lutul,
se naşte-un ev, se-ntunecă trecutul,
sau timpul vast se rupe de secundă...

Ce scări de-argint ne duc spre-nalte zone,
în pulbere de sori să ne transforme?
Tu capeţi chipul limpezii madone,

eu, trup de zeu al bolţilor enorme;
în noi tresar păduri de anemone
şi-ntâia oară lumea prinde forme.