Ce-ar fi să-ţi trimiţi, puţin, inima
spre dimineţile gândului meu?
Lasă-i pe soli să încheie tratatele de pace,
- cel mai laş duşman va trebui şi el înfrânt -
(pusă-n cătuşe, singurătatea va deveni, în sfârşit,
pisica noastră domesticită),
victoria asupra fumului de ţigară şi
a sticlelor de bere va fi acum definitivă,
nu vom mai avea nimic de făcut, decât
să uităm să ne trezim dimineaţa la ora exactă,
- nevrând să răsucim arcurile de ceas,
timpul ni se va părea mereu întors -
şi facem un important schimb:
pastilele de calciu,
iubire,
magneziu,
câte ar trebui luate...
să ne colindăm sufletele, pe rând, ca-ntr-o sărbătoare,
de care, dacă ar fi după noi,
nu ne-am despărţi niciodată.
Dar te rog, până atunci -
trimiteţi, o clipă, inima, spre dimineţile gândului meu!
