Triumful de a exista
De ce îmi e frică? Sunt o parte din infinit.
Sunt o parte din marea forţă a întregului,
o lume solitară, printre milioane de lumi,
o stea de mărimea întâi care se stinge ultima.
Triumf de-a trăi, triumf de-a respira, triumf de-a exista
triumf de a simţi timpul curgând îngheţat în vine,
de a simţi şuvoiul mut al nopţii
şi de a sta în picioare pe stâncă în bătaia soarelui.
Calc pe soare, stau dreaptă, în picioare, pe soare,
nu ştiu altceva decât soarele.
Timp – care schimbi, timp – care nimiceşti, timp – care farmeci,
vii oare cu noi reţele de intrigi, cu o mie de şiretlicuri pentru a-mi oferi o viaţă
asemeni unui grăunţe, unui şarpe încolăcit, unui recif de mare?
Timp – ucigaş – înapoi!
Soarele-mi umple pieptul până la margine cu miere suavă
şi-mi spune: stelele toate pieri-vor odată şi totuşi strălucesc fără frică!
