Camelia Rădulian

Singurătate

Singurătate şi apoi,
Măcelul toamnei în apus
Şi sângele din frunze dus
De-a lungul zilnicelor ploi.

Sunt amintiri, sau ce-a rămas,
Desenul tău, umbre pe ape,
De tot ce-a fost să mă îngroape
În colbul ultimului ceas.

Să-ţi fie dor de dorul meu
Şi ploaia ochilor să doară
Când va cădea întâia oară
Din ochii mei, în ochii tăi.

Şi dacă nu-ţi va fi mai greu
De rana ultimei înfrângeri
Deasupra iernilor să sângeri
Ca timpul din obrazul meu.

Cu ochii de omăt strivit
Te voi petrece către vară,
Uitând că-n suflet este seară,
Uitând că vara a murit.

Demostene Botez

Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.