Dumitru Matcovschi

Pădure verde, pădure deasă

Pădure verde, pădure deasă,

cea mai adâncă, cea mai frumoasă...

Şi trece-o vară cu dor pribeag...

Şi nu mai vine cine mi-e drag !

Pe o cărare demult uitată

se plimbă luna însingurată...

Adoarme puiul pe ram de fag...

Şi nu mai vine cine mi-e drag !

O frunză verde îngălbeneşte,

Vântul o smulge, o prăpădeşte...

Se-aşterne bruma pe mal de lac...

Şi nu mai vine cine mi-e drag !

Pădure mamă, pădure soră...

Doru-i de-o viaţă, ci nu de-o oră...

Iar viaţa trece, troiene cad...

Şi nu mai vine cine mi-e drag !

Adrian Maniu

Senin de iarnă

Vulpea de rugină cu mersul temut,
În dâmburi de lumină, de vânturi bătut
Paşi uşori a scris, ca flori de cais.

Stolul de mierliţe, prin ninsoarea nouă
Săreau în cruciuliţe, câte două, două
Pe-ntinsul zăpezii, sub poala livezii.

Nici că mai susură izvorul împietrit
Cu ţurţuri pe gură, de sloi zăvorât,
Să nu poată plânge urmele de sânge.

Cu stele încărcat licărind lumina,
Brazii împovăraţi, ascund vizuina
Sub punţi de cleştar şi mărgăritar.

Vasile Voiculescu

Albă iarnă dunăreană

Albă iarnă dunăreană

Cu zăpezi până la brâu

Culcă-n sarica bălană

Bărăganele de grâu.

Năpădind zbătăi şi rosturi,

Neaua urcă reci minuni:

Mistuiţi în adăposturi, 

Oameni şi sălbăticiuni.

Peste sate fără vaduri

Îşi azvârle din duium

Uriaşele plocaduri

Găurite rar de-un fum.

Nimeni liniştea nu sfarmă,

Doar ca-n somn nedesluşit

Îşi descarcă-n gol o armă

Chiotul înăbuşit.

Curge viscol ca pe vrană.

Nevăzută s-a închis

Ţara fără de prihană

În omăt ca într-un vis.

Iar la guri de văi, pe laturi,

Într-o noapte s-au durat

Strălucite-nvoalte caturi

Pentru Crivăţ-împărat.

Fulger alb, întreaga zare

Intră-n ochi, un junghi tăios,

Albul e atât de tare,

Că devine veninos.

Şi-n cumplita lor albeţe

Dorm adânci pustietăţi;

Pun troienii vămi răzleţe

Între mari singurătăţi.

Românească iarnă veche,

Albe lumi fără drumeţi...

Trece-un lup într-o ureche

Pe gorgane de nămeţi.

Al. O. Teodoreanu

Lied

Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.

Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.

Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărint,
Trandafirii mor,
Visurile mint.

George Coșbuc

Cântec

Țară-avem și noi sub soare,
Și-o râvnesc dușmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Și-i frumoasă, că-i a mea.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sunt,
Și-apoi și la noi în țară
Crește fierul din pământ:
Când voim, îl știm culege,
Știm cum să izbim cu el
Când dușmani lipsiți de lege
Vin spre noi cu gând mișel.

Steag avem și noi, străine,
Și-l iubim cu jurământ.
Ziua răului când vine,
Ce frumos se zbate-n vânt!
E frumos și steagul vostru,
Dar pe-al nostru de-l privesc
Tot mai mândru este-al nostru,
Și mai sfânt, că-i românesc.
Rupt de-asprimile furtunii
Răscolite de dușmani
L-au purtat cinstit străbunii
Prin atât amar de ani.
De ne cheamă azi la moarte,
Veseli mergem la război:
Să dea Domnul să ni-l poarte
Și nepoții tot ca noi!

Știm și noi o lege sfântă,
Și de-un veac de ani acum
Stăm cu ochii tot spre țintă,
Mergem tot pe-același drum.
Pentru sfânta lege-a crucii,
Pentru limba ce-o vorbim:
Ce de-oțel pe săbii lucii
Pus-am noi de când trăim!
Știe Dumnezeu de-i bine
Ori de facem vrun păcat
Dar noi știm c-așa e bine
Să ținem ce-am apucat.
Pentru lege, pentru limbă,
Noi cu gura prindem foc:
Numai vântul se tot schimbă,
Însă munții stau pe loc.

Sunt și neamuri mai cu nume,
Mai vestite la război;
Or fi multe poate-n lume,
Câte n-au ajuns la noi.
Dar noi știm ce ne-nvățară
Cei ce-au fost, și când rostim
Vorba sfântă neam și țară
Noi, străine, tresărim.
Pentru cel ce ne iubește,
Tot ce-avem noi dăm cu drag,
Dar când neamul ni-l hulește
Și vrăjmaș ne vine-n prag,
Mii de oști cu el s-aducă:
Noi suntem români destui
Când de piept cu noi s-apucă,
Aibă-l ceru-n mila lui!

George Bacovia

Note de primăvară

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, şi roz şi pur,
Vis de-albastru şi azur,
Te mai văd, te mai aud!

Oh, punctează cu-al tău foc,
Soare, soare…
Corpul ce întreg mă doare,
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de răchită,
Primăvară,
O copilă poposită la fântână
Te îngână
Pe câmpia clară…

Verde crud, verde crud…
Mugur alb, şi roz şi pur,
Te mai văd, te mai aud,
Vis de-albastru şi azur.

Al. O. Teodoreanu

Răvaş

Îţi scriu domniţă
Printr-un flutur,
De la castelul zânelor,
În murmurul fântânelor
Sub frunze ce se scutur.

Ucis-am pe balaur,
De-acum e-n rândul morţilor
Păzitorul porţilor
Rodiei de aur.

Foc vărsa pe nări,
Balaurul zmeilor,
Asemeni scânteilor
Cădea soarele-n zări.

Dac-oi lua şi rodia,
Minunea minunilor,
Taina-nţelepciunilor,
E c-aşa mi-e zodia.

Şi de-a fi aşa,
Eu din capul meselor
Blând voi săruta
Mâna ce-mi va da
Crăiasa crăieselor
Şi domniţa mea.

Nicolae Labiş

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum…
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansăm acum,
Tragica beţie, moale legănare…

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână !
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână…

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă…

Şi-ai să stai tacută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
În nisip, scrâşnită, lasă remuşcare…

George Topârceanu

Octombrie

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade câte-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile
Mai nestatornice şi mai
Subtile...

Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urma-i cu surpriză,-
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară...