Se afișează postările cu eticheta Vorbe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vorbe. Afișați toate postările

marți, 15 februarie 2011

Mircea Ivănescu



vorbe, vorbe, vorbe...

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme - îţi aminteşti
mai târziu de ele - aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva - ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine - că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele -
oricine poate să vorbească - nu asta
e principalul - ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme de zăpadă...