Ion Vinea

Celei venite

Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aştern inimii
zăpada liniştii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.

Să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.

Să-mi fie glasul tău adierea
depărtatelor mări în care s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.

Să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele şoapte.

Să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
şi lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.

Să fie iubirea târzie
valul care ne leagană
în veşnicie.

Ana Blandiana

O linie dreaptă

O linie dreaptă, atât,
O linie sigură
Între cele două părţi ale paginii
Şi posibilitatea de a spune:
De o parte sau de alta.
Dar nu, hârtia suge,
Locul liniei îl ia o colonie
De râme târându-se
Dintr-o parte într-alta
Prin pământul arat de peniţă,
Tremurătoare şi nehotărâte,
Dar răzbătând,
Dizolvând graniţa şi cerneala.
Morala:
Nu-l întreba pe călău
Diferenţa între bine şi rău.

Ana Blandiana

La celălalt capăt

Totul neterminat.
Sau numai mi se pare?
Frunza aceasta n-ar fi trebuit
Să mai continue cumva?
Sau fluturelui
Să i se isprăvească într-un fel
Desenul de pe aripi?
Dar liniile mele din palmă,
Evident, numai schiţe ale unui
Tablou abia început?
Totul neterminat
Şi aşteptându-şi emoţionat
Întregirea
Care nu se poate distinge
În orbitoarea lumină
De la celălalt capăt.

Daniela Crăsnaru

Suflet fără chei

Trece toamna, iarna, vara şi în inimi urcă seara

Vântul cântă în neştire peste glezna ta subţire

Palma mea în rugăciune peste sânii tăi apune

Şi visez că eşti aieve vas de aur plin cu seve

Când de fapt eşti amintire, tu şi glezna ta subţire

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Hei, suflet fără chei

Fără porţi şi fără ziduri,

Laşi în urmă numai riduri.

Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere

Din alt timp din altă viaţă care se destramă-n ceaţă

Doar la mine în cuvinte doarme coapsa ta fierbinte

Doar în cântec te mai am, măr aprins lucind în ram

Şi mi-e dor şi mi-e pustiu şi mă-ntreb dacă sunt viu

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine

Trupul tău ca o văpaie nu-mi mai intră în odaie

Steaua-mi bate în fereastră unde-i umbra ta albastră

Unde-s paşii tăi cei dragi, sânii mirosind a fragi

Şi mi-e frig şi mi-e amar şi mă chinui în zadar

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Ana Blandiana

Într-o nucă

Împletite din fire de iarbă
Şi-ncuiate cu frunze
Lanţurile mi se vor usca în curând
Şi vor cădea.
Voi fi atât de liberă
Că-mi va fi frig
Şi cine şi ce
Mă va putea învăţa?

Cine a fost vreodată-ntr-o nucă
Să-mi arate chiliile
Unde-aş putea să mă-ncui,
Când universul întreg
Nu-i decât o-ncăpere
Luminată slab de gutui?

Într-o nucă sunt patru odăi şi e cald,
Şi-n întuneric miroase dulce a miez,
De-afară pătrunde doar o mirare de greier -
Într-o nucă aş vrea să-ntomnez,

Să m-acopere straturi de frunze
Şi umbre de cârduri
Zbătându-se-n dorul de ducă,
În timp ce din tot ce-i noroc pe pământ
Eu să ştiu să aleg
Cât de bine-i să dormi într-o nucă!