Se afișează postările cu eticheta Armand Amar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Armand Amar. Afișați toate postările

luni, 7 noiembrie 2011

Mircea Ivănescu


Jocularităţi

pe vremuri, mă gândeam că totul e asemenea unui joc,
în care cineva din faţa ta îţi arată deodată
câteva degete desfăcute, când îşi întinde pumnul spre tine
şi tu trebuie în aceeaşi clipă să-ţi zvâcneşti pumnul spre el
şi să-ţi desparţi acelaşi număr de degete, altminteri
ai pierdut - îmi spuneam, dacă se întâmplă ceva, totdeauna
în tot ceea ce facem? în orice împrejurare în care ne pune viaţa?
şi trebuie să arătăm mereu acelaşi număr de gesturi, aceeaşi
mişcare, căci altfel am pierdut - şi chiar pierdem,
desigur, de cele mai multe ori - doar e un joc,
şi cel care stă în faţa noastră îşi mişcă larg
braţul - şi întinde pumnul spre noi, deodata zvâcnindu-l,
ca o ameninţare spre noi - şi noi trebuie să facem la fel,
şi din asta e facută întreaga viaţă -


miercuri, 13 aprilie 2011

Aleksandr Blok


Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin

Tânăr sunt şi de viaţă sunt plin,
Mistuit de privelişti şi dor.
Înverzesc şi spre tine-mi înclin
Ramul meu de arţar, foşnitor.
Când în vânt mă-nfior legănat,
Rugăciuni îţi şoptesc, ca să vii.
Pe obrazu-mi spre cer înălţat
Lacrimi mici şiroiesc bucurii.
Te aştept sub umbrarul meu des.
Iar tu vii şi tristeţii mă smulgi
Şi eu verde podoabă-ţi veghez
Gândul bun şi visările dulci.
Îţi şoptesc visul meu de arţar
Şi îţi cânt din lăute de foi
Până când stele-n boltă răsar...
Numai tu. Numai eu. Numai noi.


marți, 25 ianuarie 2011

George Ţărnea


Ziua nunţii

Din grâul tânăr
S-au ales vestitoarele zodii
Cu semnul rodirii pecetluit
Sub neînceputa fântână
De dragoste

Şi iată venind cu lumină pe tâmplele dorului
Mirii
Spre săvârşirea de pâine
De prunci
şi de pace

Şi aceasta e ziua fierbinte
Pentru care şi-au rânduit culegătorii
Tihna ospăţului
După umbletul fără somn
Printre razele mării de grâu

Şi aceasta e ziua fierbinte
În care se plămădeşte
O altă inimă
Pentru cununa iubirilor.



duminică, 21 noiembrie 2010

Ana Blandiana


Aud

Aud cum păşeşte cineva după mine în lună
Şi pune seminţe de flori în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - albăstrele,
Un pas greşit - mătrăgună.

Aud cum păşeşte cineva după mine în soare
Şi pune ouă de păsări în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - turturele,
Un pas greşit - cântătoare.

Aud cum păşeşte cineva după mine-n vecie
Şi pune cuvinte în urmele tălpilor mele,
Un pas înţelept - ghilimele,
Un pas greşit - poezie.


joi, 18 noiembrie 2010

Ana Blandiana


Câteva puncte

Fericirea este asemenea
Unui tablou pointillist:
Mici puncte colorate
Fără legătură între ele,
Reuşind uneori să însemne ceva,
Alteori nu,
Reuşind să transmită
Doar fiorul unei întrebări
Incomplete,
Căreia nu ştii ce să-i răspunzi
Pentru că nu înţelegi ce întreabă,
Nu înţelegi decât intensitatea întrebării
Căreia îi lipsesc câteva puncte...



vineri, 12 noiembrie 2010

Radu Gyr


Frumuseţea
                         
"Je suis belle, ô mortels! comme un rêve de pierre."
                  (Baudelaire: La Beauté)

Nu vis de piatră-n nemişcare pură,
nici rece sfinx în cremenea nevinii,
ci, vie, din azurul tău, şi crinii
şi lebăda-n zăpada lor te fură.

Prin tine, o cutremur cald de linii,
materia palpită şi se-ndură,
şi lutul prinde zâmbete pe gură
şi lacrima ia aurul luminii.

Tu vii din marea Omului iubire,
ce toate le-nmlădie şi-nfierbântă.
Dezmierzi, şi piatra unduie subţire,

tresari, şi bronzul freamătă şi cântă,
voieşti, şi sfere noi pe cer se-ncheaga,
surâzi, şi ochii mărilor se roagă.


miercuri, 7 iulie 2010

Nichita Stănescu


Hieroglifa

Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci când există înțeles.
Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei,-
și surd, ce singurătate
în toiul cântecului.
Dar să nu-nțelegi
când nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
și surd când liniștea-i desăvârșită,-
o, singurătate a singurătății !