Pe mâna dreaptă curge ceaţa serii
închipuind adânc tremurătoare
râuri de timp urzit la crucea verii
strivite de prea multă aşteptare.
E o rotire-n larg de arce frânte
adăpostind o vară-n asfinţit.
Sub care cer, sub care unde,
din lucruri partea-ntreagă-a zăbovit?
Amână, toamnă, nunta ta deplină
cât timp se-nclină calma înserare
şi mâinii stângi nu-i dărui ştiutul
inel de ploi adânci şi linişti clare!
