Daniela Crăsnaru

Cântec mamei

Pe mâna dreaptă curge ceaţa serii
închipuind adânc tremurătoare
râuri de timp urzit la crucea verii
strivite de prea multă aşteptare.

E o rotire-n larg de arce frânte
adăpostind o vară-n asfinţit.
Sub care cer, sub care unde,
din lucruri partea-ntreagă-a zăbovit?

Amână, toamnă, nunta ta deplină
cât timp se-nclină calma înserare
şi mâinii stângi nu-i dărui ştiutul
inel de ploi adânci şi linişti clare!

Radu Gyr

Mâinile

Tu, altădată, mâinile pe frunte
îmi lunecai în unduiri de ape,
să mi se pară lungi vibrări de clape
şi veşnicie, clipele mărunte.

Azi, nu-mi mai pui lumina lor pe pleoape,
nici pe amurgul tâmplelor cărunte,
şi, cum spre stele curgem ca o punte
şi mâinile ţi-ai înserat aproape.

În crinii lor cândva fără prihană
un foşnet veşted parcă se aude,
cum ar ofta o frunză ca o rană.

Dar şi mai sfinte-acum de ani şi trude,
eu le sărut adânc, ca pe-o icoană,
cu sufletu-n genunchi şi gene ude.

Edward Thomas

Octombrie

Stufosul ulm cu aurită coamă
În iarba moale frunzele-şi aşterne;
Zambilele, sipica, murul, pirul,
Grozama scundă, alba ciupercuţă,
Sub rouă se înclină şi sub soare.
Prea gingaş bate vântul ca să mişte
Frunzişul de mesteacăn din ferigi;
Adie funigeii şi, uşoare
Ca fulgul, veveriţe se întrec.
Iar este nou şi diafan tabloul,
Iar este caldă boarea primăverii,
Iar prinde viaţă trupul - de-aş putea
Să fiu la fel de fericit precum
E-mbietor pământul - cât n-aş da
Să mă acopăr, după anotimp,
Cu ghiocei, brânduşe, trandafiri.
Grozame ce n-au cunoscut tristeţea!
Chiar dacă fericirea-i altceva,
Odată, ziua aceasta o să-mi pară
O culme-a fericirii; şi-mi voi spune
Că până şi mâhnirea nu e grea...

George Ţărnea

Marea

La ţărmul tău cu dragoste şi flori,
Am răscolit nisipul uneori,
Şi-n scoici demult pustii ca-ntr-un caval...
Am deslusit suspinul unui val.
Acoperindu-mi paşii cu ai tăi,
Am străbătut netulburate căi,
Ca să ajung mereu la clipa când...
Acelaşi soare-ţi răsărea din gând.
Vrăjita mare tu, frumoasa mea,
Oricât de blândă ai fi...
Oricât de rea,
Mereu mi-aştern spre tine paşii drepţi,
Tu nu ştii să chemi, să mângâi, să aştepţi.

Tu ştii să-mi spui poveşti şi să m-ascunzi...
Sub gene de mărgean în ochii blânzi
Şi cum mă faci să trec învingător
Prin carnea ta fierbinte ca un dor
Ca să-mi doresc mai mult ce s-ar putea
Vrăjită mare tu, frumoasa mea.

Nichita Stănescu

Frunzișuri

Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie.
Amintirea întâmplărilor mele
vine din viitor, nu din trecut.
Deci spun: se vor dărâma mari frânghii de ploaie
prin aerul umed care ne-a-nfăşurat
înserările.
Inimă, inimă, planetă misterioasă,
suflete, suflete, aer prin care se-apropie
imaginile tale tandre, puţin fluturate
de respiraţia mea.
Se-apropie aniversarea frunzelor lovite de ploaie,
aniversarea pietrelor de caldarâm în care
potcoava lunii va izbi, când voi trece ridicat, însă
aniversarea bicicletelor rezemate de zid, aniversarea
numerelor de licean purtate la mânecă,
aniversarea tuturor vorbelor care
ţin în dinţii literelor
dorinţele, dragostea...
Inimă, inimă, planetă misterioasă
pe care mi-ar fi plăcut să trăiesc şi să mor.