Se afișează postările cu eticheta Deseori in cupluri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deseori in cupluri. Afișați toate postările

duminică, 31 octombrie 2010

Nina Cassian


Deseori în cupluri

...Unul iubeşte mai mult decât celălalt, se spune.
Cel care iubeşte mai mult
arde mai tare, se topeşte mai repede,
se dizolvă în ambrozie clocotită,
patinează pe nori
se transformă în personaje shakespeariene
(cerşetori, asasini, domnitori, animale).

Cel care iubeşte mai mult e grandios
şi meschin
şi neliniştit,
primitor fără să primească,
dătător fără datorii.

Cel care iubeşte mai mult
e prea fericitul.