Valeriu DG Barbu

Tablele împărţirii minore
(lut răzvrătit)

Mi-a dat suflet, mi-a dat...
- na, ...şi la ce vine să-l ia...?
mi-a împărţit patimi, iluzii
cum să-l ţin fără confuzii...?
de-i beteag, i-al meu şi-mi pasă
treabă nu-i în urmă...nici de ce să zică: lasă...!
mi-a dat puls, mi-a dat ...parol!
nu-l cicăleşte ba că-i iute, ba-i domol...

nu mi-a dat vreo hartă...nici compas
şi nici talpă de rămas
iar iubire
o nălucă aurie şi...subţire
dacă-i pare rău de dar
sunt în lipsă de habar, înapoi cui să i-l dau?

am să-l las în cuib de vers, urmă
pe un colţ de lună, şters.

Radu Gyr

Declin

Mă scutur calm de foi ca o pădure
şi ca un cer mă desfrunzesc de stele,
sau ca-ntr-un lac, sub nuferi şi inele,
mă tot scufund spre adâncimi obscure.

Din toată zarea fulgerelor mele
se-ntorc, rănite, pajurile sure.
O aşchie-mi rămase din secure,
şi din prăjina steagului surcele...

Cântam, cândva, triumful aurorii,
nu ale nopţii negre sarabande
Şi, dincolo de rânjetul vâltorii,

Visam să las hambare de ofrande
şi-n urma mea superbe traiectorii,
un cer întreg de jerbe şi ghirlande.

Radu Gyr

Dragoste

Îmi faci eternitate din secundă
şi din vecie clipe şi frânturi,
să lunec din mătăsuri în păduri
şi din amiezi în mări ce mă scufundă.

Mă tatuezi cu aştri mari şi puri,
cutremurat de dulcea ta osândă,
amplificat în flacăra fecundă,
ca sunetul pe largi claviaturi...

M-am risipit în vânturi cu nesaţii,
în îndoieli a fost să mă înghimp,
şi-ades, cu umeri arşi de constelaţii,

m-am prăbuşit în smârc de pe Olimp,
dar cresc prin tine dincolo de spaţii
şi mă continui dincolo de timp.

Radu Gyr

De ce?

Şi dacă sunt, de ce să nu mai fiu?
De ce să-nchei, de-am început o clipă?
De ce nu pisc de piatră, ci risipă,
de ce o zi şi nu mileniu viu?

Să cad, de ce? când mi-a crescut aripă -
De ce fum sterp, când flacără mă ştiu?
Sunt harfă, nu mă vreau liman pustiu,
nu haos orb, ci germen care ţipă.

De ce tăcere surdă, când m-aud
ca o rotire-a astrelor supreme?
De ce uscată scorbura de-agud,

când scapăr crengi ca nişte diademe?
Şi când sub biciul patimii asud,
de ce să-ngheţ, crucificat pe vreme?

Nina Cassian

Deseori în cupluri

...Unul iubeşte mai mult decât celălalt, se spune.
Cel care iubeşte mai mult
arde mai tare, se topeşte mai repede,
se dizolvă în ambrozie clocotită,
patinează pe nori
se transformă în personaje shakespeariene
(cerşetori, asasini, domnitori, animale).

Cel care iubeşte mai mult e grandios
şi meschin
şi neliniştit,
primitor fără să primească,
dătător fără datorii.

Cel care iubeşte mai mult
e prea fericitul.

Mihail Celarianu

Cântecul orelor

Doar lampa,-acum o frunză-ngălbenită,
Şi somnul tău cu mine au rămas,
În vecinicia-aproape moartă-n vechiul ceas.

În orizontul meu de toamnă şi de pace,
Curând voi luneca şi eu în somnul greu,
Iar ceasul picura-va fulgi de noapte
Şi peste corpul meu.

Şi pe-amândoi îmbrăţişaţi în somn
Va toarce viaţa orelor, precum
Te-nvăluie în somnul tău acum.

Şi nimeni nu va fi să ne privească,
Când noaptea va urma să crească, să descrească,
Cu-ntreaga-i viaţă peste noi, şi nu vom şti,
Ci vom deschide ochii-n alba zi.

Şi ziua va fi rece, iar în casă
Va bate-un ceas strein şi alb pe masă.