Leonida Lari

Dragoste

Mai bine să nu te fi văzut nicicând

mai bine eu să fi fost rănită,

mai bine să nu te fi plâns în gând

şi să-apun liniştită.

Mai bine ploaia ceea cădea peste-un veac,

mai bine eu eram întârziată,

mai bine fulgerul da în acel copac

ce ne-ascunse odată.

Numai aşa să nu fie, numai aşa,

cum nicicui nu i-aş dori să se-ntâmple,

măcar marea ia-o întreagă şi-o bea

să-ţi stingi jarul din tâmple.

Măcar casa ia-o şi-o mută din loc,

şi îţi trage peste faţă-un perete,

numai să nu-ţi împurpure pete de foc

albul ninselor plete.

Am să mă duc undeva, mai spre zăpezi,

să le împrumut pe-o vreme răcoarea,

nici eu să te văd şi nici tu să mă vezi -

să ne vadă uitarea.

Gane Todorovski

Dragoste

Aş vrea să fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Praf de dragoste, praf de nimic.
Praf nevăzut.
Totuşi - dragoste, mereu dragoste.

Lasă-mă să te ţin în palmă,
Imponderabilă, imperceptibilă,
Lasă-mă să cred ca ești în mine,
Ghemuită undeva, în mine.

Aș vrea să fii un grăunte de praf,
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Lasă-mă să te fac roditoare,
Cum, primăvara, lujerul florii,
Ca să te naşti în mine,
Avuţie a dragostei, belşug al dragostei,
Rod al dragostei, plin de sevă.

Aş vrea să fiu un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Te am, tu nu -
Nesfârşită absenţă,
Atât de aproape de neatins,
Atât de imens inefabilă.
Totuşi pe locul dorului meu
Adesea găsesc alinare.

Ivan V. Lalić

Dragoste

De atâţia ani îţi memorez liniile feţei, în care zilele
Îşi întipăresc fugarele arderi; de atâţia ani ţin minte
Ireparabila lor scânteiere, graţia dantelată, uşoară
Ale mişcărilor tale, dincolo de perdelele transparente ale după-amiezelor.
Nu te mai recunosc în afara memoriei
Care mi te dăruie mie şi tot mai greu îmblânzesc
Curentul timpului care trece prin tine, prin blândul metal
Al sângelui tău; dacă tu te preschimbi, eu însumi sunt altfel,
Şi odată cu noi lumea aceasta alcătuită în jurul unei clipe
Ca fructul în jurul sâmburelui, plăsmuit din carnea ireală
Care are gustul fulgerului, gustul ţărânii, gustul anilor,
Gustul tuturor celor topite în flacăra pielii tale.
De atâţia ani ştiu că vom pieri împreună;
Tu arsă de steaua amintirii mele, în afară de care
Exişti tot mai putin, eu împrăştiat în tine, divin,
În toate după-amiezile, în toate odăile, în toate zilele,
In tot ce cuprinde încet, ca nisipul
Albia râului; şi clipa aceea care ne aparţine,
Durează mai mult decât moartea altora.

Radu Gyr

Dragoste

Atât de mult vă iubesc, vă iubesc,
din toate oceanele mele,
din toate pădurile mele,
femeie de faguri,
odraslă de nuferi,
că v-aş lua pe fiecare
pe câte un umăr al meu,
şi aş urca cu voi printre flori,
prin amiezi şi amurguri,
printre zăpezi şi viori,
printre flăcări şi ruguri,
mai sus,
tot mai sus,
peste muchii de piatră şi vis,
pe cel mai înalt şi mai candid
din candizii munţi ai luminii...
Şi acolo,
sus,
sus,
mi-aş desface braţele ca nişte aripi,
ca o mare pajură albă,
zburând cu voi către stele,
în nemărginirea mai pură
ca sunetul apelor dulci,
mai pură ca piscul tăcerii,
mai pură ca miezul de foc
al dragostei mele...

Radu Gyr

Dragoste

Îmi faci eternitate din secundă
şi din vecie clipe şi frânturi,
să lunec din mătăsuri în păduri
şi din amiezi în mări ce mă scufundă.

Mă tatuezi cu aştri mari şi puri,
cutremurat de dulcea ta osândă,
amplificat în flacăra fecundă,
ca sunetul pe largi claviaturi...

M-am risipit în vânturi cu nesaţii,
în îndoieli a fost să mă înghimp,
şi-ades, cu umeri arşi de constelaţii,

m-am prăbuşit în smârc de pe Olimp,
dar cresc prin tine dincolo de spaţii
şi mă continui dincolo de timp.

Edith Södergran

Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe-o stâncă, pe ţărm,
şi-am venit la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că m-asemuiam
unei fiinţe văzute în vis,
am uitat totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat:
priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere
şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia
decât să dispară,
O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să
nu-mi mai trebuie nimic altceva.