Pretutindeni şi nicăieri, Noapte oceanică!
În tine ard şi pier stelele,
împlinind logosul scripturilor tale,
Ierusalime al dorului.
Dar nu-i niciun Petru şi niciun Ioan
în cuprinsul cetăţii.
Îngerii din testament lăsară cetatea,
şi eşti tăcută, înaltă şi singură,
aspră şi dreaptă eşti, Mamă.
O, de m-aş pierde
în palatul nebulos al Creaţiunii!
Învelit în giulgiu strălucitor,
să ard, să tremur şi să pier,
o dată cu stelele firmamentului tău,
Noapte oceanică !
