Emil Botta

Inscripţie pe marmora nopţii

Pretutindeni şi nicăieri, Noapte oceanică!
În tine ard şi pier stelele,
împlinind logosul scripturilor tale,
Ierusalime al dorului.
Dar nu-i niciun Petru şi niciun Ioan
în cuprinsul cetăţii.
Îngerii din testament lăsară cetatea,
şi eşti tăcută, înaltă şi singură,
aspră şi dreaptă eşti, Mamă.
O, de m-aş pierde
în palatul nebulos al Creaţiunii!
Învelit în giulgiu strălucitor,
să ard, să tremur şi să pier,
o dată cu stelele firmamentului tău,
Noapte oceanică !

Virgil Carianopol

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Și nopți adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Și sunt minciuni care ridică,
Sunt împărați, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieți ce-au strălucit în viață,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ține
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Și negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar și amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăți care îndreaptă,
Dreptăți care nedreptățesc.

Sunt multe contradicții, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinți ce-aduc lumină
Și fericiri nefericiri!...