Se întristase în inima mea, se făcuse târziu;
departe de ţărmul sfâşiat de-aşteptări,
am căutat o mică salvare, vreun colac rătăcit
prin recuzita de nisip a întâmplării,
dar n-a fost aşa.
Îngheţasem de atâtea cuvinte înşirate aiurea,
voiam să spun ceva, să împing literele pe rând, amestecându-le,
să mă fac, în sfârşit, înţeleasă.
Numai o privire mi-ar fi trebuit în ecoul oglinzilor
unde îmi vedeam mereu chipul de piatră
izbind în cioburi de amintiri.
