Toamna
Cad frunzele şi azi ca şi-n trecut,
Cum cade gândul în necunoscut...
Dar parcă azi mai tristă e grădina...
E vina toamnei sau a mea e vina?
Cum stăm tăcuţi alături, amândoi,
O altă toamnă plânge parcă-n noi...
E toamna pustiirilor de veci,
Pe care-o simţi când ţi-este scris să pleci,
Când sufletul, în clipa despărţirii,
Se face una cu durerea firii...
Strângi amintiri de parcă frunze strângi,
Şi fără voia ta începi să plângi...
Cad frunzele şi azi ca şi-n trecut...
Cum cade gândul în necunoscut...
...Îl simt cum pleacă sufletu-ţi de-acum.
Îmi simt şi eu tot sufletul pe drum...
Şi am rămas pe bancă amândoi:
Doi arbori desfrunziţi şi trişti şi goi...
