Camelia Rădulian

Înainte

Ar fi trebuit să fie invers

Ar fi trebuit să ne naştem bătrâni,
să ne întoarcem în timp,
la vremea în care
sufletul căuta
carnea unui trup,
când eram o părere abia,
cand puteam zbura
de-a lungul timpului
şi în clepsidre nu curgea nisipul,
când eram o fărâmă de aer
şi puteam pleca
fără ca nimeni să simtă,
fără să fim văzuţi,
ca o celulă în carnea unei mame,
aşa cum ai putea închide la loc
o uşă pe care-ai intrat
din greşeală,
cum fructele se-ntorc
în sâmburi,
cum lacrimile se-ntorc
în ochi,
cum ochii se-ntorc
în lumină
şi lumina se-ntoarce
în Dumnezeu…
Înainte
de crucile din grădini,
înainte de iubire,
înainte de uitare.
Să nu ne luăm adio
să spunem bun-găsit
să murim ca şi cum n-am muri,
să murim ca şi cum ne-am naşte.
Să nu fim,
ca şi cum
n-am fi…

Anna Ahmatova

Memorie a dragostei...

Memorie a dragostei, eşti grea!
Să cânt în fumul tău îmi e destinul,
Iar alţii-ntruna, la văpaia ta,
Să-şi dezmorţească din simţiri leşinul.

Să-şi încălzească trupul prea sătul
Cu lacrima-mi curgând la nesfârşire...
O, pentru asta, sufletul destul
Împărtăşitu-mi-l-am cu iubire!

Mai bine, iute, dă-mi să beau ceva
Care m-ar face mută ori gângavă,
Să-mi poată astfel, în sfârşit, spăla
Uitări nimbate slava fără slavă.

Radu Gyr

Anii

" Trecut-au anii ca norii lungi pe şesuri "...
              (Mihai Eminescu)

Trecut-au ani, ca peste şesuri norii...
Dar, uneori, când ramurile lunii
ne bat în geam cu zarzării şi prunii,
din zări adânci, aşa cum vin cocorii,

se-ntorc, foşnind, şi anii...Iată unii
ne fulguie cu liniştea ninsorii,
alţii ne-aduc mireasma din victorii,
iar alţii numai geamătul furtunii.

Sub calda amintirilor povară,
ce freamăt dulce tremură-n odaie?
O lacrimă surâde şi coboară,

un zâmbet plânge, umerii se-ndoaie
şi timpul creşte...Anii ne-mpresoară
şi luminăm de sfânta lor văpaie...

Gheorghe Pituţ

Scrisoare

Tu te-ai temut să-mi spui străin,
eu n-am vrut să te fac straină,
ci viaţa noastră ca o vină
ne-a-nstrăinat câte puţin

şi timpul - animal divin,
cel care curge din lumină
în inima de sânge plină
până devine carnea crin.

O, de ne-ar duce la un cort
s-adormi şi să mă uiţi afară,
într-al nisipului confort

sub steaua umedă polară,
iar când lumina o s-apară
să vezi întreg deşertul mort.

Jorge Luis Borges

Cum că nimic nu știm

Ignoră luna că-i calmă şi clară,
şi nu ştie luna că lună este,
nisipul că-i nisip. A prins de veste
vreun lucru cum că forma sa-i bizară?

Sunt piesele de şah aşa străine
de tactica de joc, cum este mâna
ce mută. Soarta poate nu-i stăpâna
acestor mici plăceri şi mari suspine

ce-i viaţa noastră - o necunoscută.
Îi zicem "Dumnezeu"... Ce irosire!
Cum vane-s teama, orice şovăire,

şi ruga cea etern reîncepută.
Din care arc m-oi fi lansat săgeată?
Şi ţinta mea o voi afla vreodată?