Ana Blandiana

Frumuseţea mea îmi face rău

Frumuseţea mea îmi face rău,
Mai necunoscută decât luna
Trecând din oglindă-n oglindă,
Din apă în apă,
Icoană întruna,
Fără sa se desprindă,
Dar fără să-ncapă
Întreagă în somn.
Trecând din lume-ntr-altă lume
Ca şi cum
Aş fi tot eu
Dar mai de fum,
Anume
Ca să rămân icoană
Totdeauna,
Inexistentă ca în apă luna.

Ana Blandiana

De ce

De ce visează fructele alcooluri
Şi ierbile miresme iuţi şi tari
Într-o lumină-atât de blândă
Că te îndeamnă să dispari?

De ce se pregătesc să se salveze,
Congestionaţi nedemn pe cer, cocorii,
Când poţi s-aştepţi cu-atâta pace
Să te destrami, ca norii?

De ce se-nchid albinele în stupi
Şi în seminţe florile prevăzătoare,
Când toamna e atât de bună
Şi ne învaţă cum se moare?

Victor Hugo

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind, înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Tudor Arghezi

S-au dus...

Când mi-a sărit pe dinainte,
Râul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când îmi trecu pe maluri,
Vântul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când mi-a zburat de sus în jur,
Şoimul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nici cu şoimul nu m-am dus.
Şi au trecut pe lângă mine,
Către apus,
Apele, vântul, stelele, şoimii,
Şi au trecut şi-alăturea s-au dus.

Tudor Arghezi

Jignire

Nepreţuind granitul, o, fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatec din pădure
Şi-am frământat cu mâna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al fiinţei tale mici, de cremene uşure.

Zmăltându-ţi ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subţiri
De iarba nouă ce-a-nţepat lumina.

Luai pildă pentru trunchi de la urcioare
Şi dacă-n sâni şi şold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sunt vinovat
Ca n-am oprit statuia-n cingătoare

Şi c-am voit să simta şi să umble
Şi să se-ndoaie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine şi te umple.

Femeie scumpă şi ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?