marți, 5 februarie 2013

Radu Gyr



Metanie

Doamne, fă din suferinţă
pod de aur, pod înalt.
Fă din lacrimă, velinţă
pentru un pat adânc şi cald.

Din lovirile nedrepte,
faguri facă-se şi vin.
Din înfrângeri, scări şi trepte,
din căderi, urcuş alpin.

Din veninul pus în cană
fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
o cădelniţă spre cer;

Şi din fiece dezastru
si crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
şi fă zâmbet înţelept.