miercuri, 31 august 2011

George Bacovia


Serenadă

Poetizează luna
Fereastra ta iubită -
Prin tainicile umbre
Te-aştept ca şi-n trecut,-
Cu plânsul meu pe coarde,
La ora tăinuită, -
Şi care, poate-odată,
Prin lume ţi-a plăcut.

Poetizează luna
Grădina de parfume, -
Prozaicile hoarde
De-acuma au tăcut...
Prin tainicile umbre,
Străin ca-ntotdeauna, -
Cu plânsul meu pe coarde,
Te-aştept ca şi-n trecut.


Tudor Arghezi


O zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine, crezând,
Ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea -
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors,văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
S-o caute repede.Se înnoptează.Se lasă ceaţă.


Mihai Eminescu


Zadarnic şterge vremea

Zadarnic șterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi ești săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Și toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece.

În veci noaptea și ziua șoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu brațele îmi strâng,
Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.

Astfel în veci în minte-mi încremeniși frumoasă
Și văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în brațe să te omor plângând,
Tu, blond al vieții mele ș-al dragostei copil!

Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Și noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Și mintea mea în noaptea de veci va fi apus.

Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună și ele vor muri!

O, rai al tinereți-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost și fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n brațe nu te am.


sâmbătă, 27 august 2011

George Bacovia


Belşug

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoţie... o amorţire...
E toamnă... mi-au dat de scris...


vineri, 19 august 2011

Robert Browning


Viaţa-ntr-o dragoste

Să-mi scapi?
Niciodată -
Iubire!
Cât timp tu eşti tu şi eu sunt eu,
Şi lumea ne-ncape-n aceeaşi măsură,
Pe mine - dragoste, pe tine - ură -
Unul se-ascunde, celălalt cheamă mereu.
Viaţa mea-i o greşeală poate, până la urmă -
Într-adevăr. seamănă mult a ursită.
Orişice fac, năzuinţa nu-i împlinită.
Dar dacă şi ţelul acesta, şi el mi se curmă?
Trebuie nervii să-i ţii încordaţi, doar atât;
Ochii să-i ştergi şi să râzi, chiar de-ai cădea:
Lovit, să te ridici, şi să-ncepi de la-nceput.
Astfel, în goană se macină viaţa, doar ea.
Priveşte, o singură dată, din depărtatul hotar,
Spre mine, în praf şi întuneric adânc cufundat.
Ci altul, din nou, spre acelaşi ţel îndreptat,
Mi se arată
Pururi
Îndepărtat!

Life in a love

Escape me?
Never
Beloved!
While I am I, and you are you,
So long as the world contains us both,
Me the loving and you the loth,
While the one eludes, must the other pursue.
My life is a fault at last, I fear:
It seems too much like a fate, indeed!
Though I do my best I shall scarce succeed.
But what if I fail of my purpose here?
It is but to keep the nerves at strain,
To dry one's eyes and laugh at a fall,
And baffled, get up to begin again,
So the chase takes up one's life, that's all.
While, look but once from your farthest bound,
At me so deep in the dust and dark,
No sooner the old hope drops to ground
Than a new one, straight to the selfsame mark,
I shape me
Ever
Removed!


joi, 18 august 2011

Nichita Stănescu


Copilărosul amurg

Şi soarele se scufunda în orizont,
Şi arborii-l priveau îndrăgostiţi,
cu frunzele.

Nici el nu se-ndura să plece şi
poate de-aceea devenea mai mare,
mai prietenos.

Noi doi îi surâdeam şi inimile
noastre
mult mai înalte decat el păreau,

ca nişte fructe clătinate străluceau
deasupra gurii lui deschise,
pofticioase.

Şi tu credeai că zbori, şi eu pluteam,
iar aerul sub paşii noştri se-ntărea.
Astfel urcam, şi-ntâi un ram,
apoi un nor şerpuitor,
şi-apoi o dâră de cometă sură
ne atingeau ding-dang, ding-dang,
asemenea ceasului cel mare
din turla ce se micşora,
o, foarte jos, foarte departe,
până era şi nu era.

Iar noi, cu ochii-ntredeschişi,
lin adormeam, cu tâmpla răzimată
de-o aripă a păsării ce-a fost,
şi parcă n-a fost, niciodată.



luni, 15 august 2011

Lucian Blaga


Pe multe drumuri

Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârşitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă şi-acum
lumina ta fără de nume.

Unde dormi astăzi - nu ştiu. Nici un cântec
nu te găseşte. Astăzi
tu eşti unde eşti. Iar eu aici. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
şi pe pământ a pus anemone şi patimi
cărora ziua nu le prieşte.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.


 

joi, 11 august 2011

Tudor Arghezi


Psalm (Ruga mea e fără cuvinte)

Ruga mea e fără cuvinte,
Şi cântul, Doamne, mi-e fără glas.
Nu-ţi cer nimic. Nimic ţi-aduc aminte.
Din veşnicia ta nu sunt măcar un ceas.

Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-i poate omenesc.
Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.

Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Şi te scrutez prin albul tău veştmânt
Pentru ca mintea mea să poată să-nţeleagă
Nengenunchiată firii pe pământ.

Săgeata nopţii zilnic vârfu-şi rupe
Şi zilnic se-ntregeşte cu metal.
Sufletul meu, deschis ca şapte cupe,
Aşteaptă o ivire din cristal,
Pe un ştergar cu brâie de lumina.

Spune tu, Noapte, martor de smarald,
În care-anume floare şi tulpină
Dospeşte sucul fructului Său cald?

Gătită masa pentru cină,
Rămâne pusă de la prânz.
Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,
În care paşte-un mânz.


luni, 8 august 2011

Daniela Crăsnaru


Melancolie de amurg
 
Aceleaşi străzi pe care am trecut,
Oraşul stins într-un amurg tăcut,
Imagini care-mi umplu mintea, neîncetat,
De-atâta timp...

Pe caldarâm sunt paşii mei de ieri,
În aer, seva altei primăveri...
Un abur şters îmbracă lumea în argint curat
Şi sufletul palpită iar, ca raza unui tainic far stelar.

Ai venit precum valul cald, melancolie de amurg,
Şi străzile acestui burg, sub ploaia florii ard...
Ai venit ca un val stingher, melancolie fără leac,
Pe străzi înguste care tac, şi care duc spre nicăieri...

Să mă întorc, dar unde şi de ce?
Mă mai aştepţi, mai eşti sau nici n-ai fost?
Poate chiar strada unde-ai stat s-a spulberat încet
Şi n-o mai pot găsi nicicum, azi către tine nu e niciun drum...


 

joi, 4 august 2011

Ana Blandiana


De dragoste

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…