Brâncuşi
Brâncuşi este un năzdrăvan;
el îşi economiseşte banii de tren şi călătoreşte fără ţintă;
un năzdrăvan cu bagajele gata şi fără nici un orar;
ei da, Brâncuşi e un năzdrăvan;
el înţelege păsările şi craniile atât de bine;
ştie cum atârnă părul în cocul şi-n cozile de pe capul femeii;
de-atâta vreme le ştie încât ştie de unde vin şi unde se duc;
el pătrunde tainelor primilor, celor mai vechi creatori de forme.
Să nu vorbim deocamdată
cu gura prea slobodă despre Brâncuşi
căci abia a pornit: nici nu poate spune încă numele locului
unde-ar dori să se ducă,
atunci când va avea timp şi va fi gata de drum -
O, Brâncuşi, ai pus lângă pragul casei tale
o sumedenie de butuci, să se usuce la soare şi
să se întărească îndeajuns pentru a le putea mânui
lemnul cu mâinile-ţi aspre, cu dălţile şi ciocanele tale,
O, Brâncuşi, faur de păsări transformate în conuri,
de cranii transformate în ouă,
inima ta e mângâiată de speranţa că vei găsi
Conul şi Oul, menite să dăinuie prin tăria lor,
chiar după ce pământul se va preface-ntr-o negură.
Brâncuşi, tu nu vei da la ziar un anunţ spunându-i
lui Dumnezeu că ar fi în folosul lui să vină să te
vadă; nu vei deveni guraliv risipind rugăciuni
cu nemiluita; nu vei deveni familiar şi obraznic
de parcă Dumnezeu ar fi un vecin şi i-ai fi numărat
cămăşile atârnate pe-o frânghie; vei continua
să bolboroseşti,
să bâigui şi să murmuri, sau vei rămâne tăcut ca
un şoarece în podul unei biserici, când orga revarsă
valuri de ocean pe stâncile luminate de soare
ale ţărmurilor;
dacă Dumnezeu a hărăzit cumva un ungher
pentru vreun sac de oase, vei avea şi tu parte
de un asemenea ungher, negreşit vei avea parte
de el, Brâncuşi.
