luni, 26 decembrie 2011

Johann Wolfgang Goethe


Dragoste fără odihnă

Prin nea, prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas !

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turbare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!


duminică, 25 decembrie 2011

Nichita Stănescu


Colindă de inimă

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Brațul meu, o coadă de cometă,
umărul și pieptul meu - cer.
Căldura lor secretă
lucește albastră de ger.

Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniștea albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor
cu zăpada argintie și mută.

Ding-dang, numai inima, ding-dang, numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singură stea
și-o nenumărare de ceruri albastre.

       

marți, 20 decembrie 2011

Zinaida Ghippius


Iubirea-i unică

Talazul spumegă o dată
Până-i începe risipirea
Trădarea-n inimă curată
Nu-nvinge: unică-i iubirea.

Fii revoltat ori jucărie
A inimii, precum ţi-e firea.
Simţirea unică să-ţi fie
Şi-ţi va fi unică iubirea.

Plictisitoare şi deşartă,
Viaţa-şi deapănă-amăgirea...
În aspra, biata noastră soartă
Dar e unică: iubirea.

Credinţa-nseamnă adâncimea
Prin ea scrutăm nemărginirea
Din cale nu ne-abate nime' :
Divină, unică-i iubirea.

Ea ne vrăjeşte şi răsfaţă
Făcând să scapere privirea...
Iubim numai o dată-n viaţă...
Ca moartea, unică-i iubirea.


miercuri, 14 decembrie 2011

Nichita Stănescu


Cântec

M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă
pâna când gândul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-mă
până când nevăzutul
mi-a devenit văzut.
Stau ca și cum cineva
ar trebui să-și aducă aminte de mine
și-ntre timp, ros de aer și nins
mi se stinge lumina-n oricine.


Nichita Stănescu


Cântec de iarnă

Ești atât de frumoasă, iarnă!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului…
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarnă!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolatru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.


marți, 13 decembrie 2011

Mircea Ivănescu


XVI

Nopţile de iarnă, în copilărie - cu plapuma ridicată
mult, peste obraji - şi obrajii în pernă - şi atâta de bine, ştiind
că afară e viscol, zăpada izbind moale în geam -
şi înăuntru, întunericul cald - şi somnul pufos,
ca o zăpadă caldă, răsfrântă în oglinda lăuntrică,
unde credeam că se vor răsturna mereu toate cele de afară,
să le fac ale mele - fără altă putere decât aceea
pe care eu să le-o fi lăsat - somnul începător,
şi aşezându-mi frumos plapuma, şi spunându-mi -
" te-ai cuibărit aici " , - şi pe urmă pleca -
dar numai până alături, şi ştiind-o acolo, - şi mie
aici, singurătatea fiindu-mi aproape - ca şi zăpada caldă şi moale
a somnului - şi nu-mi era frică de ea, doar că veneau
visele, uneori, şi mi se făcea somnul întreg un urlet,
şi mă deşteptam cu spaima aceasta, pe care acum
o ştiu atât de bine, că nici nu mai este spaimă.
Acuma, iarna, mă cuibăresc tot astfel, cum pot eu
mai bine - şi nici nu mă mai sperie visele rele,
şi mi-e egal dacă ninge afară, sau este o iarnă
uscată.


luni, 12 decembrie 2011

Anna Ahmatova


Ești singur azi și-mpovărat de tine...

Ești singur azi și-mpovărat de tine,
De slavă și de visuri despărțit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ți-s nopțile murdare,
Mai știi dacă trăiești cu-adevărat?
Și ochii-ți verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ți, nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Și vântul de apus mi-aduce-ntruna
Din partea ta mustrări și rugi, puhoi.

Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în țara mea,
Știu doar să cânt și să-mi aduc aminte,
Tu nici macar atât n-ai cuteza!

Tristeți sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.


Ion Minulescu


Romanţă fără muzică

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint…
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat ‘naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia…
Şi-n seara când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?…

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint…
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!…

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Al. O. Teodoreanu


Lied

Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicule dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.

Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafirii mint,
Visurile mor.

Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărint,
Trandafirii mor,
Visurile mint.


vineri, 9 decembrie 2011

Nina Cassian


Vitraliu

Am venit aici să stau cu tine
în cristalul iernii - ca-n vitralii
vechi perechi de regi lângă regine

Numărat-am arborii, egalii,
pân' la casa ta...Era zăpadă
falnică, vrăjită, ca-n baladă.

Și-am bătut în poartă. Lemnul – rece.
Peste tot, Absența, ca o nouă
și totală iarnă. Mândrul rege -
nicăieri… Cu mâinile-amândouă,
am luat zăpadă și-am băut
locul alb pe unde n-ai trecut.


miercuri, 7 decembrie 2011

Elisabeth Browning


Sonetul XLIII

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc și larg și-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre grație, spre tot, spre nesfârșire.
Și te iubesc cu zilnica iubire,
În pașnic fel, în zori, pe scăpătate -
Și slobod, cum te lupți pentru dreptate,
Curat, așa cum fugi de lingușire.
Și te iubesc cu patima avută
În vechi dureri și cu credința care
Părea, cândva în sufletu-mi, pierdută.
Și te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare.
Cu viața mea! - și Domnul de-mi ajută
Te voi iubi o veșnicie, poate, și ceva...


Marin Sorescu


Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poţi schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te ţin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiţi fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniţi pe forţele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îţi place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorând din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpiraţia
S-ar fi prefăcut în măzăriche. "Parcă numai acolo!"
Emoţia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sunt polul opus nr.34.
(Aşa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Suntem ca doi pinguini mergând stângaci prin zăpadă la
Poale de Polul Nord. Pe gheţuş.
"Ba suntem ditamai iceberguri".
Alunecând unul în braţele celuilalt, încotoşmănaţi
În sentimente călduroase.
"Bine că ne-a apucat amorul iarna,
Avem încălzire centrală.
La vară, ar fi fost prea cald".
Eşti o prezenţă luminoasă.
Chiar şi în zăpadă, tot tu dai
Lumina.
Eu sunt primul (Şi ultimul
Că nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresionează la tine
Calmul ochilor mari şi calmul pielii -
Dacă pot spune astfel.
"Poţi". Azi mâinile mele sunt foarte aspre.
Dar au şi ele calmul lor. Eşti ca o marmură
Care-a fost la mare astă-vară.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu întreaga carieră".
Şi sânii - sunt de tăiat respiraţia cu ei.
Eu sunt numai tăieturi.



marți, 6 decembrie 2011

Mircea Ivănescu


tratat despre posibilitatea unicității

sunt, de fapt, chiar atât de multe fiinţe la fel ? nu era
unică faţa ei schimbându-se după lunecarea luminii
şi vocea ei căpătând alte înţelesuri, şi ochii
decoloraţi – (şi se cunoştea că nu crede nimic
din ce-mi spunea câteodată, şi eu, agăţat,
de faţa ei, trecând de la o clipă la alta,
cum treci de la o zi la alta – şi vezi
că este acelaşi lucru, că se continuă de fapt
aceeaşi trăire -) şi asta să însemne că a fost la fel
ca oricare alta – că nu există decât această fluidă
trecere, de la o nesinceritate la alta, şi niciodată
nerăsfrângând, nici cât să-l poată strâmba,
chipul adevărului – adevăratei fiinţe ?
şi tu, deopotrivă de schimbător, şi privind-o –


luni, 5 decembrie 2011

Ana Blandiana


Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.


duminică, 4 decembrie 2011

Anghel Dumbrăveanu


Baladă

Vezi, Doamnă Tăcută, se-apropie seara,
Se face târziu în iluzii, vântul de toamnă
Lovește cu-amintiri uscate în geamuri.
Călătorim fără să știm ce ne-așteaptă,
Ne-nchidem mai mult în noi înșine, intrăm
Mai adânc în ținutul tăcerii de care ne temem.
Și vine vremea rememorării, vine un timp
Când atingem cu gândul lucrurile uitate,
Vine un duh care ne sperie anii cu noapte.
Vezi, Doamnă Tăcută, atâtea drumuri zadarnice
Se depuseră-n noi. Cineva nevăzut
Numără copacii uscați pe unde trecurăm,
Cineva numără stelele moarte și spaimele
Ce n-au fost prevăzute de nimeni.
Acum vine seara și suntem mai singuri
Decât în iubire. Pulpele-ți lungi au frăgezimi
Nebănuite de ceară. Mâinile tale sunt reci
Ca așteptarea neagră a lutului. Îți las
Ceea ce n-am putut lăsa niciodată:
Aceste chei ruginite cu care trebuia să deschid
Ziua unde-a locuit o fată cu privirile verzi.
Aud cum îmi crește în ochi culoarea pământului.
Mai departe plec singur.


Nichita Stănescu


Euridice

Aerul se mai emoţiona încă
în jurul tău,
tulburând vederea orelor acele,
când înnoptarea venea alunecând
pe roata inimii mele.

Şi glasul ţi se rupea sub sărutul
pe care ţi-l da ne-nceput începutul.
Facle şi torţe şi flăcări şi focuri
ţi se-aprindeau în ochi, cerându-se stinse
de norul feţei mele, plumburiu şi greu
trecând pe chipul tău, ca-n piscurile ninse.

Îţi mai ţineam cu braţul încă
viaţa ta de viaţa mea lipită,
risipa dragostei nerisipită,
secunda înnodată de clipită.

Paşi, râsete, poveşti silabice, istorii,
destăinuiri, speranţe - voi
eraţi într-adevăr adevărate
în jurul celor doi din iarna când
un aer scânteind, pe lângă tine
va fi trecut. Va fi trecând...


vineri, 2 decembrie 2011

Alexandru Macedonski


Cântecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, —
Plouă, plouă.

Plouă, plouă...
Plouă cât poate să plouă...
Zadarnic vor cântece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă...
Plouă cât poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plâng amândouă...
Viața-și urmează-ndârjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cât poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cântecul ploaiei de cobe...
Plouă, plouă...


Kosztolányi Dezső


Îndrăgostiții

Luându-și capu-între palme tăcut,
ei se privesc.
parcă o mie de ani nu s-au văzut,
și legănându-și gingaș, mângâietor,
cu o frumoasă mișcare
flacăra trupului lor,
gura-și îngemănează, pentru un sărut,
și cheia vieții și-o caută, ce dintr-un blestem
s-a pierdut,
și încă mai zăbovesc, mai așteaptă încă,
se-ndepărtează, se uită în sus,
cu steaua privirii dilatată și-adâncă,
spre culmea cea neguroasă,
spre extazul ce vine,
și dorul ușor, ca o cruce-i apasă,
iar gura și ochii, și sufletul
le tremură, line.


Constanța Buzea


Creangă

Câtă pădure rabdă timpu-n frunză
Și îl revarsă toamna inutil !
Eu zile lungi de dor străbat spre tine,
Când zilele trec în fiecare clipă
Și pierd în zbor reala-ncărcătură
De gânduri ce se-ntorc și nu se-ntorc.

Aș vrea cuvinte limpezi și supuse,
Dar văd păduri întregi într-un cuvânt
De creanga care larg  se zbate.
Atât de încâlcit trec prin pământ,
Amare, rădăcinile. Și totuși
Acolo-s eu, gândind...


joi, 1 decembrie 2011

George Coșbuc


Cântec

Țară-avem și noi sub soare,
Și-o râvnesc dușmani destui,
Dar prin vremi asupritoare
N-am lăsat-o nimănui.
E bogată, zici! vezi bine,
E bogată, căci în ea
Multe inimi sunt, străine,
Și-i frumoasă, că-i a mea.
Dacă-i mică, nu-i de-ocară,
Căci viteji în ea mai sunt,
Și-apoi și la noi în țară
Crește fierul din pământ:
Când voim, îl știm culege,
Știm cum să izbim cu el
Când dușmani lipsiți de lege
Vin spre noi cu gând mișel.

Steag avem și noi, străine,
Și-l iubim cu jurământ.
Ziua răului când vine,
Ce frumos se zbate-n vânt!
E frumos și steagul vostru,
Dar pe-al nostru de-l privesc
Tot mai mândru este-al nostru,
Și mai sfânt, că-i românesc.
Rupt de-asprimile furtunii
Răscolite de dușmani
L-au purtat cinstit străbunii
Prin atât amar de ani.
De ne cheamă azi la moarte,
Veseli mergem la război:
Să dea Domnul să ni-l poarte
Și nepoții tot ca noi!

Știm și noi o lege sfântă,
Și de-un veac de ani acum
Stăm cu ochii tot spre țintă,
Mergem tot pe-același drum.
Pentru sfânta lege-a crucii,
Pentru limba ce-o vorbim:
Ce de-oțel pe săbii lucii
Pus-am noi de când trăim!
Știe Dumnezeu de-i bine
Ori de facem vrun păcat
Dar noi știm c-așa e bine
Să ținem ce-am apucat.
Pentru lege, pentru limbă,
Noi cu gura prindem foc:
Numai vântul se tot schimbă,
Însă munții stau pe loc.

Sunt și neamuri mai cu nume,
Mai vestite la război;
Or fi multe poate-n lume,
Câte n-au ajuns la noi.
Dar noi știm ce ne-nvățară
Cei ce-au fost, și când rostim
Vorba sfântă neam și țară
Noi, străine, tresărim.
Pentru cel ce ne iubește,
Tot ce-avem noi dăm cu drag,
Dar când neamul ni-l hulește
Și vrăjmaș ne vine-n prag,
Mii de oști cu el s-aducă:
Noi suntem români destui
Când de piept cu noi s-apucă,
Aibă-l ceru-n mila lui!