Cântec
M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă
pâna când gândul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-mă
până când nevăzutul
mi-a devenit văzut.
Stau ca și cum cineva
ar trebui să-și aducă aminte de mine
și-ntre timp, ros de aer și nins
mi se stinge lumina-n oricine.
Suntem in decembrie, vin pe aici de cateva luni si ma bucur de poezie si muzica. Interesant blog..., implicit persoana din spate, Nu ai scris nimic la rubrica "despre mine"...m-ar fi interesat varsta si studiile! si nu numai atat ! Am ajuns aici...hai sa zicem intamplator, dar eu cred mai degraba in randuiala lucrurilor. Gasesc ca e un poapas unde imi pot incarca bateriile, asa ca voi mai veni...
RăspundețiȘtergerePana atunci, nu te opri...
RăspundețiȘtergere