Melancolie de amurg
Oraşul stins într-un amurg tăcut,
Imagini care-mi umplu mintea, neîncetat,
De-atâta timp...
Pe caldarâm sunt paşii mei de ieri,
În aer, seva altei primăveri...
Un abur şters îmbracă lumea în argint curat
Şi sufletul palpită iar, ca raza unui tainic far stelar.
Ai venit precum valul cald, melancolie de amurg,
Şi străzile acestui burg, sub ploaia florii ard...
Ai venit ca un val stingher, melancolie fără leac,
Pe străzi înguste care tac, şi care duc spre nicăieri...
Să mă întorc, dar unde şi de ce?
Mă mai aştepţi, mai eşti sau nici n-ai fost?
Poate chiar strada unde-ai stat s-a spulberat încet
Şi n-o mai pot găsi nicicum, azi către tine nu e niciun drum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu