Dan Deşliu

Poesis - celui vechi

Rotunda poezie a cerului bălţat,
când soarele ajunge la calea jumătate,
când râul lung se-ntinde în albie pe spate,
târziu, când pâcle triste de clopote se bat.

Mai e o poezie a locurilor vechi,
unde răsfrângeam vremea, ca stelele de unde
ruini îmbrăţişate de iederă, pe unde
nechează lung colunii cu luna la urechi.

Femeile în care ne-am iscodit un trup,
lumina îndulcită în boabele de struguri,
miresmele muntoase, aromele din muguri,
şi zumzetul din sânge şi vuietul din stup...

Poetica plecării prin şesul rourat
şi-a coarnelor de bour egală arcuire,
în coapsele ţărânii trecând cu tânguire
păşind senin văzduhul cu prag înourat.

Năluca poeziei albeşte la fereşti
şi ne rămâne zarea muşcată de furtună,
cu apele spumate, prin care mai răsună
sirenele de care zadarnic te fereşti...

Bulat Okudjava

François Villon

Cât Globul încă se-nvârteşte - cât soare va luci,
Doamne, tu dă la fiecare exact ce i-ar lipsi.
Înţeleptului dă-i cap, fricosului armăsar,
dă-i fericitului bani...
Şi ai si de mine habar.
Cât Globul încă se-nvârteşte -
puterea-i, Doamne, a Ta -
dă-i celui mort după putere -
putere cât o vrea,
dă-i darnicului un răgaz
până ce stele-apar,
lui Cain, căinare dă-i.
Şi ai şi de mine habar.
Cunosc: pe toate le poţi face,
ştiu sigur ce-nţelept poţi fi,
cum crede soldatul ucis,
că-n rai el va trăi,
cum crede fiecare ureche, glasul tău binecuvântat,
cum credem şi noi înşine, neştiind ce-am creat.
Cât Globul încă se-nvârteşte - şi-i pare straniu şi lui,
până când încă are şi timp, şi foc în dar,
Tu câte-un strop împarte...
Şi ai şi de mine habar.

Linu-i lin

Linu-i lin şi iarăşi lin,
Colo-n umbra pomului
Pasc oile Domnului

Linu-i lin şi iară lin,
Linu-i lin şi tot mai lin
Frunză verde rozmarin.

Dar cu ele cine stă?
Este Maica Precista
Lângă ea un legănel
Cu un copilaş în el.

Carl Sandburg

Cufăr de mare

Era o femeie ce iubea un bărbat
cum bărbatul iubea marea.
Gândurile ei despre el erau aceleaşi
ca şi gândurile lui despre mare.
Ei îşi adunară laolaltă toate lucrurile
într-un vechi cufăr de mare.

Sea chest

There was a woman who loved a man
as the man loved the sea.
Her thoughts of him were the same
as his thoughts of the sea.
They made an old sea chest for their belongings
together.

Bulat Okudjava

Moscova în noapte

Când brusc trompeta-şi poartă glasul
cu sunet de-nceput, neclar,
cuvintele, ca ulii noaptea pe buze-nfierbântate-apar,
şi-o melodie ca o ploaie cade pe lume-ncetişor
trece speranţa c-o orchestră, având iubirea dirijor.

În ani de cruntă despărţire, când plumbii trupul ne-au muşcat
şi-aşa ne-au şfichiuit spinarea, încât la bine n-am visat,
au răguşit toţi comandanţii...Ea a preluat comanda lor,
speranţa, mica ei orchestră, având iubirea dirijor.
Fagot sau clarinet, trompetă, lovite-s şi s-au ciuruit.
Frumos mai e clarinetistul!
Şi toba chiar a amuţit.
Prinţ elegant e flautistul.
Şi veşnic vor cânta în cor,
speranţa, mica ei orchestră, având iubirea dirijor.

Vasile Morar

Mi-e frică, mamă

Mi-e frică, mamă. Iarna e prea lungă;
tu ai plecat iar eu mai plâng în somn,
un clopot a lovit zăpada-n dungă
şi mă colindă masca unui domn.

Pe coala iernii-ntinsă pe coline
scriu săniile drumuri pe sub mânji;
dedesubt scriu sevele stamine.
eu aud, mamă, în ochii mei cum plângi.

Şi mai aud un xilofon de gheaţă
cum cântă prin pădurile de brad
iar lacrimile tale-mi curg pe faţă

Şi prea fierbinţi în sângele meu cad;
întinde-mi, maică, mâinile de lut,
ţi-e tare frig şi vreau să le sărut.

Carl Sandburg

Vântul pe drum

Fiece zi e o zi trecută.
L-am tot aşteptat pe mâine
Şi n-a mai venit niciodată.

Nisipul plajei e spălat de valuri
Şi noi îl atingem uşor şi ne scriem
Numele nostru pe el.
Nisipul pleacă, vine
Şi nu e nici mâine, nici ieri.
Totul e-acum.

The Wind on the Way

Every day is the last day.
I have waited for tomorrow
And it has never come.

A wash of sand on the beaches
And we handle it soft and write
Our names on it.
The sand goes out, comes in,
And there is not tomorrow, no yesterday.
Everything is now.

Vasile Morar

Se scrie cartea iernii

Scriem această carte cu slove de zăpadă,
cerneala e de lapte, hârtiile de var,
cămăşile miresei încărunţesc în ladă
caii cu trup subţire gonesc prin calendar.

Lumina se lăţeşte mâloasă peste garduri,
vom dezveli statuia cioplită-n fulgi de nea;
dorm casele pe vetre de foc visând sub falduri
întinse peste sate năfrămi de catifea.

Cetina e o apă cu malurile arse
metalică lumină, fosforescente culmi,
prin ceasuri de zăpadă trec limbile întoarse

Ca printr-o apă umbra pădurilor de ulmi,
mai curge din stilouri un fum de parafină
se scrie cartea iernii - lumină pe lumină.

Bulat Okudjava

Îţi poţi închipui

Întunericul a tras pe-aici o perdea
şi liniştea s-a-nstăpânit...
Femeie, majestatea ta,
oare la mine ai venit?

Lumina electrică pâlpâie abia,
pe streşini curg stropi străvezii...
Femeie, majestatea ta,
cum de te-ai hotărât să vii?

Apariţia ta e o vâlvătaie roşcată.
e fum şi se respiră greu...
Dar intră, hai, poftim odată!
De ce s-aştepţi în pragul meu?

Dar cine eşti? De unde te-a adus soarta?
Ah, caraghiosul de mine, săracul ...
Pur şi simplu ai încurcat poarta,
strada, oraşul şi veacul...

Bulat Okudjava

Cântecel despre Mozart

Mozart dezmiardă tot vechea vioară,
şi scripca răsună, şi el cântă dus,
Mozart nu poate alege o ţară -
el cântă de-o viaţă, cântării supus.
Ah, nu-i nimic, mereu ştiut este:
soarta aceasta, ba-i chef, ba pârjol...
Nu renunţaţi la strădanii, maestre,
mâna pe frunte s-o ţineţi domol.

Poate aiurea, la ultima gară
şi-acestui destin îi vom spune "mersi".
Dar din erori făptuite de ţară,
idoli nicicând n-ai să poţi făuri.
Ah, nu-i nimic, mereu ştiut este:
soarta aceasta ba-i chef, ba pârjol...
Nu renunţaţi la speranţă, maestre,
mâna pe frunte s-o ţineţi domol.

Scurţi mai sunt anii cei tineri, pe ducă:
clipă - şi-n rest doar un rug spulberat...
Roşia vestă, alba perucă,
ghete aurii, tiv bogat dantelat.
Ah, nu-i nimic, mereu stiut este:
soarta aceasta ba-i chef, ba pârjol...
Nu luaţi în seamă pe nimeni, maestre,
mâna pe frunte s-o ţineţi domol.

Ana Blandiana

Tu eşti somnul

Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sângele cere sânge,
Când ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar câte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strânge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decât,
De sub pleoapele închise izvorât,
Fâlfâitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.

Marin Sorescu

Semne

Dacă te-ntâlneşti cu un scaun,
E semn bun, ajungi în rai.
Daca te-ntâlneşti cu un munte,
E semn rău, ajungi în scaun.
Daca te-ntâlneşti cu carul mare,
E semn bun, ajungi în rai.
Daca te-ntâlneşti cu un melc,
E semn rău, ajungi în melc.
Daca te-ntâlneşti cu o femeie,
E semn bun, ajungi în rai.
Daca te-ntâlneşti cu o faţă de masă,
E semn rău, ajungi în sertar.
Daca te-ntâlneşti cu un şarpe,
E semn bun, moare şi tu ajungi în rai.
Dacă şarpele te-ntâlneşte pe tine,
E semn rău, mori şi el ajunge în rai.
Daca mori,
E semn rău.

Fereşte-te de acest semn
Şi de toate celelalte.

Marin Sorescu

De două ori

Mă uit la toate lucrurile
De două ori,
O dată ca să fiu vesel,
Şi o dată ca să fiu trist.

Copacii au un hohot de râs
În coroana de frunze
Şi o lacrimă mare
În rădăcină.
Soarele e tânăr
În vârful razelor,
Dar razele lui
Sunt înfipte în noapte.

Lumea se închide perfect
Între aceste două coperţi
Unde am îngrămădit toate lucrurile
Pe care le-am iubit de două ori.

Marin Sorescu

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.
Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

Marin Sorescu

Pricina

Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.
Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristeţe, necazuri –
Parcă aşa le zicea.

Lovitura de graţie i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esenţă tare.

Iertaţi-mi expresia,
Dar asta n-a fost viaţă!
De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte
Aşteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.

Camelia Rădulian

Ochii ţin minte

Ucide tot ce nu e al tău
căci te-ai născut gol
ca aerul, ca somnul.
Tu nu poţi respira
atâta glorie.

Pădurile din jur
nu-ţi pot încăpea în oase
şi chiar dacă ţi-ai sprijini
ochii pe mări,
nu le-ai putea, albastre,
adânci în orbite.

În fiecare clipă ce vine
marea a fost demult,
prea demult,
aproape că nici n-a existat,
iar tu esti mai gol,
mai gol- îţi spun-,
decât o amintire fără stăpân.

Doar ochii,
ochii nebuni
mai tin minte.
Ei desenează pe timp
arar, arar,
aidoma păianjenului
pe-a cărui pânză
s-a sinucis
ziua de mâine.

Eugen Jebeleanu

Zăpada, tinereţea mea

Zăpada, tinereţea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care eşti lumină, stea
ce piere surâzând tăcută

cazi lin pe mâinile acestea
şi luminează-le mereu,
pe tâmple aşterne-te şi peste
sprâncene, pe obrazul meu,

pe-ntregul trup aşterne-mi, clară,
aceste muzicale oşti
şi ocoleşte-mi ochii doară,
doar ochii – să mă recunoşti…

Ana Blandiana

Frumuseţea mea îmi face rău

Frumuseţea mea îmi face rău,
Mai necunoscută decât luna
Trecând din oglindă-n oglindă,
Din apă în apă,
Icoană întruna,
Fără sa se desprindă,
Dar fără să-ncapă
Întreagă în somn.
Trecând din lume-ntr-altă lume
Ca şi cum
Aş fi tot eu
Dar mai de fum,
Anume
Ca să rămân icoană
Totdeauna,
Inexistentă ca în apă luna.

Ana Blandiana

De ce

De ce visează fructele alcooluri
Şi ierbile miresme iuţi şi tari
Într-o lumină-atât de blândă
Că te îndeamnă să dispari?

De ce se pregătesc să se salveze,
Congestionaţi nedemn pe cer, cocorii,
Când poţi s-aştepţi cu-atâta pace
Să te destrami, ca norii?

De ce se-nchid albinele în stupi
Şi în seminţe florile prevăzătoare,
Când toamna e atât de bună
Şi ne învaţă cum se moare?

Victor Hugo

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeii este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind, înseamnă a avea în frunte o aureolă.
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Tudor Arghezi

S-au dus...

Când mi-a sărit pe dinainte,
Râul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când îmi trecu pe maluri,
Vântul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nu m-am dus.
Când mi-a zburat de sus în jur,
Şoimul mi-a spus:
Vino cu mine,
Şi nici cu şoimul nu m-am dus.
Şi au trecut pe lângă mine,
Către apus,
Apele, vântul, stelele, şoimii,
Şi au trecut şi-alăturea s-au dus.

Tudor Arghezi

Jignire

Nepreţuind granitul, o, fecioară!
Din care-aş fi putut să ţi-l cioplesc,
Am căutat în lutul rumânesc
Trupul tău zvelt şi cu miros de ceară.

Am luat pământ sălbatec din pădure
Şi-am frământat cu mâna de olar,
În parte, fiecare mădular,
Al fiinţei tale mici, de cremene uşure.

Zmăltându-ţi ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adânci de trandafiri,
Pentru sprâncene firele subţiri
De iarba nouă ce-a-nţepat lumina.

Luai pildă pentru trunchi de la urcioare
Şi dacă-n sâni şi şold a-ntârziat
Mâna-mi aprinsă, eu sunt vinovat
Ca n-am oprit statuia-n cingătoare

Şi c-am voit să simta şi să umble
Şi să se-ndoaie-n pipăitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine şi te umple.

Femeie scumpă şi ispită moale!
Povară-acum, când, vie, te-am pierdut,
De ce te zămislii atunci din lut
Şi nu-ţi lăsai pământul pentru oale?

Ion Vinea

Celei venite

Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aştern inimii
zăpada liniştii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.

Să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.

Să-mi fie glasul tău adierea
depărtatelor mări în care s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.

Să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele şoapte.

Să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
şi lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.

Să fie iubirea târzie
valul care ne leagană
în veşnicie.

Ana Blandiana

O linie dreaptă

O linie dreaptă, atât,
O linie sigură
Între cele două părţi ale paginii
Şi posibilitatea de a spune:
De o parte sau de alta.
Dar nu, hârtia suge,
Locul liniei îl ia o colonie
De râme târându-se
Dintr-o parte într-alta
Prin pământul arat de peniţă,
Tremurătoare şi nehotărâte,
Dar răzbătând,
Dizolvând graniţa şi cerneala.
Morala:
Nu-l întreba pe călău
Diferenţa între bine şi rău.

Ana Blandiana

La celălalt capăt

Totul neterminat.
Sau numai mi se pare?
Frunza aceasta n-ar fi trebuit
Să mai continue cumva?
Sau fluturelui
Să i se isprăvească într-un fel
Desenul de pe aripi?
Dar liniile mele din palmă,
Evident, numai schiţe ale unui
Tablou abia început?
Totul neterminat
Şi aşteptându-şi emoţionat
Întregirea
Care nu se poate distinge
În orbitoarea lumină
De la celălalt capăt.

Daniela Crăsnaru

Suflet fără chei

Trece toamna, iarna, vara şi în inimi urcă seara

Vântul cântă în neştire peste glezna ta subţire

Palma mea în rugăciune peste sânii tăi apune

Şi visez că eşti aieve vas de aur plin cu seve

Când de fapt eşti amintire, tu şi glezna ta subţire

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Hei, suflet fără chei

Fără porţi şi fără ziduri,

Laşi în urmă numai riduri.

Trupul tău cu gust de miere luminează-n încăpere

Din alt timp din altă viaţă care se destramă-n ceaţă

Doar la mine în cuvinte doarme coapsa ta fierbinte

Doar în cântec te mai am, măr aprins lucind în ram

Şi mi-e dor şi mi-e pustiu şi mă-ntreb dacă sunt viu

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Vine vara, iarna vine, numai tu nu vii la mine

Trupul tău ca o văpaie nu-mi mai intră în odaie

Steaua-mi bate în fereastră unde-i umbra ta albastră

Unde-s paşii tăi cei dragi, sânii mirosind a fragi

Şi mi-e frig şi mi-e amar şi mă chinui în zadar

Mâna vai, pe strune-mi moare şi pe tine nu te doare.

Ana Blandiana

Într-o nucă

Împletite din fire de iarbă
Şi-ncuiate cu frunze
Lanţurile mi se vor usca în curând
Şi vor cădea.
Voi fi atât de liberă
Că-mi va fi frig
Şi cine şi ce
Mă va putea învăţa?

Cine a fost vreodată-ntr-o nucă
Să-mi arate chiliile
Unde-aş putea să mă-ncui,
Când universul întreg
Nu-i decât o-ncăpere
Luminată slab de gutui?

Într-o nucă sunt patru odăi şi e cald,
Şi-n întuneric miroase dulce a miez,
De-afară pătrunde doar o mirare de greier -
Într-o nucă aş vrea să-ntomnez,

Să m-acopere straturi de frunze
Şi umbre de cârduri
Zbătându-se-n dorul de ducă,
În timp ce din tot ce-i noroc pe pământ
Eu să ştiu să aleg
Cât de bine-i să dormi într-o nucă!