joi, 1 iulie 2010

Mariana Marin


Poemul despre absenţă


Zilele şi poemele noastre despre absenţă.
Ne-am construit cu greu utopia.
Ne-am detestat până şi codul genetic
în timpul construcţiei.
Am lucrat cu bisturiul, orgoliul şi umilinţa.
Ne-am apropiat din ce în ce mai mult
de trupul furtunos al luminii
care acum ne zace sub pleoapele înroşite
(singură şi foarte absentă).
Dar acum dimineaţa e alta.
Iar eu, purtând într-o memorie aproape vie,
aproape palpitând de emoţie,
semnele altor dimineţi înecate în spaimă,
eu înaintez (şi parcă în vis)
spre locul cel mai urât: grădina de trandafir
din paginile altei cărţi în construcţie.
Aici dimineaţa e alta.
Poate mai adevărată,
mai aproape de sens,
de locul naşterii şi al morţii.
Poate ultima.
Singură şi foarte absentă.


Un comentariu:

  1. din vol: Atelierele 1980-1984,Editura Cartea Românească,Bucureşti, 1990

    RăspundețiȘtergere