La dumneata
Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde
Nu cumva ești tu
Cel cu care-am râs
Într-o viață,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrina?
Ai un rid pe frunte
Care-mi amintește de-o istorie
Modernă și contemporană.
Ochii aceștia i-am văzut, dacă nu mă înșel,
Mirându-se pe niște lucruri obișnuite,
Pe tristețe, pe noapte, pe spaimă.
Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam așa ceva,
În soare
Și-n celelalte stele căzătoare?
Pot jura
Că ești cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îți scapă mereu.
O,
Totul îmi pare cunoscut
La dumneata,
Chiar și zilele care nu ți s-au întâmplat
Și se vor întâmpla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu