Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte-i în jur acum,
Mi-e viaţa numai fum.
Îmi cad pe faţă fulgi de nea,
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.
De unde-n gură atât cobalt
Ce mult aş vrea să-mi fie cald
Să nu se audă nici un tun,
Ce 'nalt e cerul şi ce bun.
Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,
Aş vrea să mă ridic să strig:
Cine-i alături şï mă cheamă,
Mamă, mamă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu