Marin Sorescu

Ecuatorul și polii

Împreună sântem foarte dialectici
(Tu știi că a fost cea mai frumoasă
Zi din viața mea?
Ce bine-ar fi să fie așa. "Ba da".
Te rog fraza asta să n-o tai)
De fapt, poezia de dragoste ar trebui sa fie semnată
Chiar de muze.
Poeții să se inspire și ele să pună degetul.
Tu să întinzi aripa peste versurile mele
"N-am întins-o?"
Așa, o pană. Vreau o fâlfâire deplină.

Simțeai că veneai până lângă mine
Și deodată un gol de aer.
Ce se întâmplă?
Mă gândeam la tine.
Golurile de aer nu știu ce-o fi cu ele,
Așa e când zbori, zburam spre tine.
"Oricum, eu receptam fluidul."
Și eu mă ghidam tot după fluid.
Noi nu lucram decât pe
Baza de flux magnetic.
Știi că la ecuator cântărim
Mai mult decât la poli?

În orice caz, când sântem împreună
Cântărim mai mult,
Sântem două ecuatoare încolăcite
Două ecuatoare și - un pol - ca niște șerpi.
De ce numai unul?
Pentru unitatea contrariilor.
Plus cea mai ieftină energie...
Nu știu dacă intelegi?
Ce zici de titlul ăsta?
Ești ca o sferă de sticlă
În care Dumnezeu a strecurat
Și-un clopoțel.
Când se-nvârtește pământul, sună clopoțelul.
Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos
Decât în sfera de sticlă
Vibrez din toată ființa
Și tu-mi culegi vibrațiile
Și mi le restitui, sărutate.