Ca o piatră albă-n fundul fântânii, dedesubt,
Zace o amintire în mine.
Nu pot şi nu vreau să lupt:
Ea-i şi veselie şi chin - şi e bine.
Nu cred că cine o priveşte de-aproape
În ochii mei n-o s-o vadă de-ndată,
Şi gând şi mâhnire l-or lua cu-a lor ape
Mai iuţi decât cine ascultă povestea cifrată.
Eu ştiu cum zeii obişnuiau să preschimbe,
Nezdrobind conştiinţa, oamenii-n lucruri.
Ca-n veci să vieze amar divinele nimbe,
Tu-n amintirea mea ai fost prefăcut ca s-o bucuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu