Condurul
...Nime-n drum să-mi dea zi bună
Ori cu-n felinar s-aştepte.
Pe sub tremurul de lună,
Mută intru, suind trepte.
C-un surâs ca o grimasă,
Prietenul sub lampa verde
Îmi şopti: "Cenuşăreasă,
Glasul tău ciudat se pierde..."
Focul se topi subţire,
Greier a zimţat sub brume.
Cineva ca suvenire,
Mi-a luat conduru-n lume.
Trei garoafe-n în schimb îmi dete,
Fără ochii să-şi ridice.
O!dovezi lung mângâiete,
Unde să v-ascund aice?
Inimii-i amar să creadă,
Că-n curând le-o fi măsură
Tuturora - ca o nadă -
Alb, condurul ce-mi cerură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu