Bella Ahmadulina

Annei Ahmatova

Îmi e ciudă pe ea - tinerea,
ca un rob, la galeră, de slabă,
mai fierbinte-n harem ca o roabă,
aurie pupilă-aprindea
şi privea cum ardeau fără grabă
două zori peste Neva cea grea.

Acest nume, cu care-a semnat,
însăşi ea l-a ales dintre toate,
e-ncălecarea a tot ce se poate
şi a luminii zbucnind dintr-o dat'
la hotarul de ierburi ciudate
şi în mov liliac blestemat.

Dar şi-al meu e numele ei -
se aseamănă-n sunet şi viaţă;
doar odat' m-a privit drept în faţă,
ca un viscol m-a ars cu scântei.
Ce-aş mai face acum, îndrăzneaţă
de-a răspunde ca ea între femei?

Ca un clopot cu dangăt ceresc
şi auz profeţind a chemare:
îi e vocea de-argint sunătoare
şi din stea-n altă stea zboruri cresc
ca-ntr-o guşă de privighetoare,
împlinită de cânt nelumesc.

Îmi e ciudă - e-n tot ce-i profund
şi în rai şi în iad, claustrată.
O, de-aş fi tot ca ea de bogată,
ce-ar conta cât rămân să mai cânt?
Dar eu ştiu ca osândă-o răsplată:
soarta ei, e a mea pe pământ.