În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.
Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.
În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine...
Voznesenski despre Evtuşenko
RăspundețiȘtergere"...Mi-l amintesc într-o noapte în Piaţa Maiakovski. Câţiva poeţi îşi recitau versurile. Evtuşenko, frumos,înflăcărat, cu un fular pufos şi puternic colorat, spinteca aerul geros al toamnei cu gesturile lui ritmice ca de miting, iar glasul lui amplificat de megafoane tuna deasupra mulţimii imense. Deasupra tribunei din scânduri gigantice, luminate de reflectoare, ce servea drept scenă, ardea masca gotică a chipului său. Nu întâmplător, mai târziu, el a ales această fotografie drept supracopertă pentru volumul său. E o fotografie simbolică.
Evtuşenko e un poet orator, iar muza lui este publicistica polemică. El ştie să cuprindă ritmul politic al clipei într-o expresie lirică.
Numele lui e cunoscut la New York şi Krasnoiarsk, la Berlin şi în Congo.
Epoca noastră se manifestă în sinteza cuvântului şi a scenei, a poetului cu actorul. Ea se caracterizează prin "rimă feminină" ceţoasă, cu consoane difuze. Aşa e rima lui Sluţki, a lui Mejirov, a Ahmadulinei, aşa a fost altădată rima lui Kirsanov şi Selvinski. Pentru Evtuşenko, această manieră este temelia poeziei sale. Această tradiţie merge mai departe spre izvorul cântecelor populare, în care vremea şterge treptat consoanele întocmai cum se întind acuarelele pe hârtia umedă, iar desenul îşi pierde contururile precise.
Acest om este întotdeauna altul ! Iată-l meşter iscusit al scrimei într-un interviu. Iată-l în vizită la muncitorii de la Bratsk. Iată-l în mijlocul studenţilor din Harkov. Iată-l corespondentul "Pravdei" în Cuba. Acum un an a cucerit într-un turneu de şase luni America de Sud, ieri şi-a citit versurile la Ministerul de Finanţe. Unde va fi mâine? Probabil la Bucureşti !
Dacă, de pildă, am spune că Leonid Martînov este un mag şi un vrăjitor al limbii, iar Bella Ahmadulina însăşi expresia muzicalităţii ei, a poeziei "pure", atunci Evtuşenko ar trebui caracterizat ca fiind ostaşul actualităţii, al spiritului cetăţenesc, reprezentantul reportajului liric.
Poezia rusă cunoaşte două tipuri de personalităţi poetice. Poetul care se lasă admirat şi poetul care este spectator. Maiakovski, Esenin, Lugovskoi, ce spectacol extraordinar, ce destine fantastice ! Evtuşenko tinde spre această tradiţie.
Celălalt tip de poet, asemenea unui burete, absoarbe epoca. El este Pasternak sau Zaboloţki, întotdeauna un poet spectator, un martor splendid şi măreţ. Asemenea poeţi sunt ca obiectele în sine. Prezenţa lor cotidiană nu este interesantă, ei sunt modeşti, tăcuţi, trăiesc înlăuntrul lor şi nu în sfera relaţiilor exterioare. După părerea mea, funcţia poeziei este de a stabili relaţii în lume. Relaţii interioare între destine, realităţi, viaţă şi cer. De aici se nasc formele de poezie. Mijloacele ei de expresie simbolizează legătură, apropiere, sudură.
Cu un an înainte de a muri, André Breton, şeful suprarealismului, m-a întrebat, în loc de bun venit, în pragul atelierului său: " Cu ce seamănă asta? Seamănă acest bidet cu o ghitară, sau ghitara cu un bidet?" Era ca un test, ca o parolă.
Dar după câte văd m-am îndepărtat de la ideea principală.
Mai departe despre Evgeni Evtuşenko: s-a născut în 1933. A învăţat la Institutul de literatură. Are peste zece volume de poezie publicate...
Cred că este de prisos să-i comentez versurile. Ele se află în faţa dumneavoastră."
Evgheni Evtuşenko - Poezii, Editura Univers, Bucureşti, 1974