vineri, 14 ianuarie 2011

Mihai Eminescu


Şi era ploaie cu senin...

Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Şi le îndoaie.

Acuma toţi ei înfloresc
De primăvară
Ş-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin
C-aşa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu