Poate-am iubit prea mult,
ca să iubesc statornic,
ca un arbore pământul.
Nisip fierbinte,
veşnic să mă vântur
mi-a fost sortit,
în cântec nebunesc
Mi s-a părut mereu că năzuiesc
spre o esenţă-a focului,
o flamă...
Poate-am iubit prea mult,
ca să iubesc statornic,
ca o gravură pe-o aramă
Şi-acum
într-un sfârşit nebărbătesc,
eu nu-mi mai aflu cântul
nicăierea.
Poate-am iubit prea mult,
ca să iubesc şi altceva,
mai mult decât iubirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu