Primăvară de tămâie
răstignită pe o şiţă
rai suflat pe lemn, troiţă,
curcubeu bătut în cuie.
Vultur alb deschis să zboare
şi rămas în lemn cu zborul.
Doina. Doină ridicându-şi dorul,
să viseze în picioare.
Cântec, vrut să plece-n aur,
prins în lut de o rădăcină.
Trist arhanghel de lumină
pironit într-un coclaur.
Cer captiv, melancolie
şi, alean pe căi răzleţe,
singurime de tristeţe,
lângă puţ cu luna vie.
Lujer-nalt cu aripi frânte
şi luceferi subsuoară,
mucenic pornit prin ţară
şi-angheţat la o răspânte...
Face-m-ar Domnul şindrilă
Dorul -iconar cu stele-
să mă scrie cu vopsele,
cruce-nfiptă în argilă.
Cerul tot să-mi daurească
chipul lung bătut în dungă...
Stea cu suliţă să-mpungă
coasta mea împărătească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu