Vasile Morar

Încărunţeşte luna

Bătătorită-i iarăşi cu aripa cărarea
de aer, pleacă păsări prin poarta din priviri,
ca norii rupţi de fulger se zvârcoleşte marea
legată de corăbii cu ancore subţiri.

Pădurea se dezbracă, lumina sparge geamuri.
satele trec grăbite prin calendare vechi -
caii potcoavei sparte se scutură de hamuri,
zăpada-ndeasă vată planetei în urechi.

Încărunţeşte luna, n-o mai iubesc poeţii,
peste obrazul umbrei trec lacrimile râu,
bat tocile de paltin în catedrala gheţii.

Adoarme rădacina seminţelor de grâu;
ferestra se deschide spre satul de lumină:
pofteşte-n casa noastră. La mulţi ani, lună plină !