posomorâţi
ce straniu - chopin se chema frédéric . - asta să-nsemne
că atunci când te aplecai peste cutia pianului să încerci
să urmăreşti acolo palidele lui însemne
în singurătate, numai între voi doi. (nu într-un cerc, ci
în volute suitoare, sau, mai curând coborând) -
că atunci ar fi fost singurătatea cu adevărat deslegată?
însă chopin nu are niciun amestec aici. în această mată
deschidere, care curând
se destramă înaintea explicaţiei din urmă.
mai bine să stăm la marginea ceasului fără urmare
- cum e orice oră dintre acestea - şi pe fiecare
din privirile noastre spre desluşire, să punem oprire. Pe urmă,
să încheiem vremea de acum cu vorbe nelămurite,
şi apoi, să rămânem, ursuzi, la fereastra cu sticle aburite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu