Atât de mult vă iubesc, vă iubesc,
din toate oceanele mele,
din toate pădurile mele,
femeie de faguri,
odraslă de nuferi,
că v-aş lua pe fiecare
pe câte un umăr al meu,
şi aş urca cu voi printre flori,
prin amiezi şi amurguri,
printre zăpezi şi viori,
printre flăcări şi ruguri,
mai sus,
tot mai sus,
peste muchii de piatră şi vis,
pe cel mai înalt şi mai candid
din candizii munţi ai luminii...
Şi acolo,
sus,
sus,
mi-aş desface braţele ca nişte aripi,
ca o mare pajură albă,
zburând cu voi către stele,
în nemărginirea mai pură
ca sunetul apelor dulci,
mai pură ca piscul tăcerii,
mai pură ca miezul de foc
al dragostei mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu