Încă un ceas
cum soarele aleargă pe deasupra norilor
şi cum la marginea lor pâlpâie
ca la ivirea zorilor
unei alte vieţi. Încă un ceas
şi aş fi privit din nou valea îngustă în care stam
şi aş fi numărat brazii proiectaţi în zare
şi păsările sub care visam
şi furnicile care umblau pe mine
ca pe un drum al lor obositor şi trist.
Încă un ceas şi le-aş fi simţit muşcătura
şi m-aş fi bucurat că exist
şi m-aş fi bucurat că sunt altceva
decât tăcerea aceasta hohotitoare.
Încă un ceas şi norul acela negru
s-ar fi mutat de pe soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu