Constanţa Buzea

O limită...

M-adaug la trupul tău, Vineri,
Şi, doamne, ca fiara răspunzi.
Se vindecă ochii mei tineri
Dormind pe genunchii rotunzi.

De ce să descresc în uitare,
Când toţi iau din trupul tău nimb?
Diferă un gest, o culoare,
Instinctele-s unice-n schimb.

Ceva dă semnalul de vals,
Un pas de aproape, departe,
Cândva, dansul inimii, fals
Mă pierde în patima-moarte.

Apare un om din uitare
Cu trupul meu neodihnit.
Pe sufletul lui în mişcare
Sunt umbra-i dinspre infinit

Pe când el rămâne în sus,
Ca toate fiinţele, viu.
În timpul lui nededus,
O limită-s de mai târziu.